desenează-l pe tata

știma apelor tulburi în care-ai scuipat picături amare de viață eu - unica ta fiică - am muls țâța urii doar ca să simt cum îngheață cerneala să-mi plimb degetele pe deasupra și să strig aceasta este iarna adevărată i-de-a-lă pentru că am învățat-o devotamentul tată nici n-ai băgat de seamă cum am ajuns un greier liric a cărui melodie crește între două tufe de brusturi pe mormântul fosforescent din visele mele e o baladă vitejească despre un leu ajuns la bătrânețe știrb căruia i se-ndesau pe gât hapuri în pâine înmuiată până și-a consumat bucata lui de junglă aproape singur aproape perfect acuma să-ți povestesc despre mine când am ajuns la Montparnasse i-am urcat treptele ca și cum aș fi urcat prin întunericul copilăriei cu spaima lipită pe tălpi în preajma artiștilor ambulanți mi s-a făcut brusc dor de tine i-am spus unuia care desena tot felul de chipuri fă-mi-l pe tata omul și-a privit mâinile murdare de tuș câteva secunde cu îndoială m-a-ntrebat dacă știu în ce fel se naște un râu vestea bună este că eu chiar am știut să-i răspund desenează-l pe tata dar să nu-i pui în mână cuțit