enea gela

ai un pretext epic un punct culminant ace înroșite sub epidermă ce ai tu în plus și eu n-am o limbă cu perii amar răscoliți în brazda salivei un sânge coagulat pe scrisorile iscălite

și mie îmi stă gândul tot la tine zid lavabil din pietre de râu pictat pe margini cu sărbători gregoriene ce golgote în dreptul fiecărei zile pierdute ce semne rupestre pe-o gură

noapte geroasă de ianuarie EA vine cu un centimetru din mușama agățat la gât îmi amintește de croitoreasa Tanți așa purta centimetrul iar pe arătător un degetar însemnele ei nobiliare EA

am privit înspre el cu drag și milă complice eu & eu știi că o să ne doară nu i-am spus în gând stinge dracu țigara aia sunt gata să ucid pentru tine să-mi dau foc să-mi împletesc părul

fără el chipul ți se scufundă într-o veneție mirosind a mâl prin cimitirul lichid moartea caută solidaritate de grup regie mută onomatopee ce dispar pe rând dumicate în

m-am oprit în momentul când EL mi-a spus de la celălalt capăt „fii cuminte nu asta este groapa cea mai adâncă nu pentru tine-a fost săpată auzi cum se-apropie cineva mult mai grăbit

placenta în care creștem zgârie-nori miroase bine la parter ce bine miroase când ne bem cafeaua și stabilim politici de confidențialitate ascensiunea înseamnă piper măcinat

Cuvintele își unesc destinul la Oficiul Stării Poetice; De divorț se ocupă criticii sau Timpul.

în prima zi lumea sta cu fața spre cer îi picau în gură resturi de sfinți pilule euforice soarele devenise pământean croia buzunare din pieptul oamenilor intra soldat la prima

peronul devenise pustiu când geamantanul s-a deschis brusc în țipăt de prunc ascuns prin căptușeala geroasă a lui noiembrie ar mai fi fost timp însă pe trotuarul de vizavi lumea

cunoștințele noastre despre tenebre au devenit manifeste romantice, le spulberă vântul pe străzi... oamenii-și oferă libertatea de-a lua câte unul acasă, fără să-l înțeleagă, Maria; sunt

în autogara cu mașini prăfuite cu șoferi atei și călători mirosind a feline ude am memorat numere de înmatriculare ale autobuzelor care vin care pleacă înjurăturile

că sunt în stare să te iubesc apatrid precum ploaia oaspete de-o secundă în ochii frunzei pe linia de front a tunetelor unde se află timpanul strâmt al timpului meu

este o femeie între două încruntări amoroase ca între două primejdii scăpate anacronic din ramă o femeie țesută în fibra copacului pitic de suveici ale anotimpului fără nume ce vezi tu aici

Încă din primele mele rânduri, află că sunt bine, sănătoasă, după cum am precizat într-o altă scrisoare, către confrații mei, poeții. Mi s-a întâmplat zilele acestea să primesc, la rându-mi,

cresc în deșert războinici pe marginea drumului nu te lasă să-i mângâi să-i aduni în buchete în coroane cactușii au un sistem imunitar puternic nu trebuie să-și aranjeze

la abație au gura legată toți sfinții noaptea-i chemi în zadar numai dimineața merg încolonați pe bulevardul larg al împăcării (trei metri lățime mont saint michel) își

pe cocoașa vreunei silabe nonconformiste cu cine cade la învoială hingher în lasoul căruia turbarea are farmecul ei voalat muzica ei de noapte bună dar o faci de parcă ai lua pastila de

iarna este cea mai frumoasă jucărie pe care au inventat-o oamenii când erau copii și îi lăsau părinții afară cu cheia toamnei ruginind la gât ca să treacă mai repede prin ploi iar bruma

ai atâtea iaduri la-ndemână și tocmai pe-ăsta ți l-ai ales unde oasele trosnesc muzical în ode pentru care nimeni nu are timp uite cum privesc oamenii la inima ta de parcă ai fi primul

ai devenit nonșalant cu plecările gălăgioase ultimul strop de Porto înnoadă ligamentele acelui „adio” SUPREMUL fisurând timpanul singurei stele care te-ar fi crezut al ei dacă

în toate-albumele color iar noi trăim printre expresii ca între radare antume legați cu spira de lumină ce lasă-n urmă o cometă cum de ne facem ne prefacem inel pe degetul cel