e ora trei Matilda

și mie îmi stă gândul tot la tine zid lavabil din pietre de râu pictat pe margini cu sărbători gregoriene ce golgote în dreptul fiecărei zile pierdute ce semne rupestre pe-o gură de grotă numai tu știi Matilda îmi stă dragostea în cămașa fiecărei nopți până miroase acru și-i țâșnește laptele din țâțe laikăi de-a nu știu câta generație doarme pe prag în așteptarea ta cu o droaie de pui toți flămânzi gata să se-ncaiere ca fiarele adevărate pentru un sfârc mai plin între noi și animalele-acestea unii le-ar spune de casă eu nu pământul răsuflă pe șest prin naiuri cu nume de fată Katrina împarte nisip pe tâmple pe ochi ne mai cade o casă ne mai recită cineva balade pe marginea scenei limbile ceasului scurmă în trei ore de veghe albia râului până dau de piatră până alt gând se înalță pe sine tăcut