enea gela

I

îmi spuneai găsești cafeaua gata făcută gata făcută și gata băută lucrurile pe care le pui grăbită pe tine cu o timidă încercare de conciliere își aliniază arogant fantomele să-ți intre

nu doar munții înalță pământul ci și cârtițele cu lămpașe stinse între gheare colonizând întunericul unde fosforescentă este numai vypu¹ka iubește nu cine rupe

I se spunea Profesorul, dar nu în sensul propriu al cuvântului, am înțeles lucrul acesta, după ce l-am cunoscut mai bine. Profesorul era

La 16,30 convocase Consiliul de Administrație, îl anunțase de dimineață, deși normal ar fi fost să facă un convocator, măcar cu o zi în

Într-o zi, printre zăbrele, Trei flori din fereastra mea, Furioase și rebele, Fiecare se credea cea mai cea! Plină de parfum, zambila, În culorile-i de bal, Tot spunea că e

participă cine este îmbrăcat cu trei rânduri de cămăși să aibă de unde arunca morților celor vii și navetiștilor care nu s-au hotărât încă nenăscuții cu sexul incert în habitatul

pe zidul wc-ului la școală după ploaie m-am făcut băiat mare așa că m-am apucat să citesc ”de ce iubim femeile” n-am înțeles nimic m-am lăsat de citit de scris și ți-am pus piedică

de mult trebuia tăiat cocoșul ăsta, ascunde cântecele sub pene; la 5 dimineața, în loc să ne dea deșteptarea, își așază singur capul pe butuc și așteaptă, cum i-a așteptat bunicul pe

ceaiul servit la șapte fix are întotdeauna, printre efecte secundare, un reflex narativ: știi ce-am visat azi-noapte? / știu... eram tânără și mă iubeam/ cu alții, știu, pupa-te-ar

suntem două turnuri gemene învățăm cum să ținem umbră unul celuilalt liniștea întreruptă de vrăbii crește/ moloz sonor din etaj în etaj rămâne în urmă o stare haină

I înfrângerile sunt lumini de avarie la fiecare succes un pocnet am mai scăpat de una/ zic nu știu dacă trebuie să mă bucur îmi rămâne inima în beznă II mâinile mele

mă sufocă furnicarul orașului pe străzi liniștea suspectă a telefonului ghilotina spaimei că nu știi când tristețea îmi ciocănește în oase atât de prietene încât ne târam vocile pe

de la etajul 9 strada pare o amfibie peste bordura știrbă a trotuarelor oamenii trec unii pe lângă alții nu au ce să-și spună între coroanele plopilor canadieni liniștea se lasă

se înălța Zvetlana ca o trestie peste gard creștea în miez dulce gângănii vorbitoare și n-au găsit ce roade Zvetlana le-a dat o gură de vodcă dintr-aia piper să-i ardă bucuria pe

decât dacă ți-a ieșit o simulare perfectă câteva camere îți vor simți absența respirând prin trompe de aer prăfos câteva perne se vor boți sub ceafa parfumată a altor femei la ora 7

am rătăcit drumul spre tine țară verzi sunt câmpiile invidiei defrișate colinele credinței sclipesc în zare scăfârlii chele de eunuci precum un schior alunecă visul jos tot mai

afacere de familie aș spune profitabilă după felul cum paștem primejdii fosforescente semănate milimetric din secundă-n secundă în mintea marelui sponsor noi suntem amanții

după 6 săptămâni de la dezalcoolizare Olga gândește pozitiv în ciuda RH-ului negativ și a sângelui amestecat cu apă distilată intră-n cârciumă ridicând brațul ave îi spune

m-ai avertizat că soarele va rămâne întotdeauna o insulă nelocuită degeaba l-am tras de raze cum se trag copiii de păr înghițindu-și plânsul să pară adulți degeaba am bătut cuie pe

îl împărțisem frățește pe întinsa câmpie a pielii cu alte femei țineți în voi darul primit cum ține copilul în gură bomboana mentolată veți fi dulci răcoroase veți scălda în

îmi place să spun lucrurile au o urmă de creier un fel de clei pe la încheieturi exilată noaptea în pahar proteza așteaptă vodca tămăduitoare pentru ea raiul e gura omului locul

aseară Angela mi-a dat să gust din fericirea ei cu aromă de mere domnești sub masă pisica neagră aștepta răbdătoare la început să-mi cadă vreo firimitură a mieunat a zgâriat podeaua