Licitația

La 16,30 convocase Consiliul de Administrație, îl anunțase de dimineață, deși normal ar fi fost să facă un convocator, măcar cu o zi în urmă, dar de unde să viseze că vine ăsta, de la Pensylvania, cu oferta? că doar nu era să piardă ditai comisionul, pentru a respecta o cutumă…și mai dă-i dracu, tot vor face clăbuci, nu direct, pe la spate, că n-au ei atâta curaj, să pună de-o răzmeriță. …și dac-ar face-o, ce să revendice? Salariile nu ea le stabilește, sunt toți bugetari, cât e în grilă, atâta primesc. Să reclame că nu au unde să-și facă o copie xerox la materiale didactice?…păi nu e peste stradă xerox performant, nu-i costă o avere, de ce ar trebui să le ofere școala facilități?...să se lege de centrală, că nu e destul de cald în clase?...da’ acasă țin centrala non-stop? să mai pună un țol pe ei, vorba defunctului, că nu vin la școală să caște din gură de căldură…oricum este vară, până la iarnă poate o schimbă, dar momentan nu sunt bani pentru achiziții. Mama mia, dac-ar prinde licitația asta, e barosancă, Pensylvania dă, tată, nu se uită, dacă îi pui contractul în brațe…da’ cum să-i aburească în Consilul de Administrație?...ce să le spună?...că ghionoaia de la sindicat are statut de observator, dar îi mănâncă ficații, la fiecare ședință e gata să asmută pe oricine… Licitația trebuie ținută, în plic închis, asta nu ar fi o problemă, vorbește cu Vera, dechid plicurile, apoi le lipesc la loc, știe Vera cum, dar problema e că va veni la deschiderea plicurilor cu oferte și miloaga asta de contabilă…poate bagă de seamă. Toată ziua macină cifre de buget, că nu e în capitolul ăsta, că la Bănie sunt oferte pentru consumabile și noi luăm de la Real mai scumpe, că am depășit la telefon, a dracu a luat desfășurătorul, ca nesimțita, l-a arătat și altora, cică de unde sunt convorbiri internaționale…păi cum vreți, fraierilor, să fim școală europeană, dacă ne băgăm ca struții capul în nisip? de unde parteneriate, erasmusuri și tot tacâmul?aud?!…că dacă mai sunt niște conversații cu Bryan, ce, am luat din farfuria cuiva?...fire-ar al dracu și ăsta, de unde să știu că vorbeam cu el ca să-i intre parai în cont? Când am auzit de șmecheria cu măritișul, era deja târziu, adunasem destule ore de conversație…cică și alte directoare au pățit-o, au pus botu’ că se mărită cu ofițeri din armata americană, că pleacă din țară, ca niște mari doamne de New York, kakaia America...ăia, șmenari, își treceau convorbirile în conturi. E, pân’ la urmă, s-a scos cumva, le-a-nchis gura la toți, că a primit o cifră de buget bună, față de alte caracalence, acum gata, se apucă de grupurile sanitare, că se cacă toți în aceleași WC-uri de cinșpe ani, tot ea trebe să o rezolve și p-asta, ce știu ei, orele, catalogul sub brat, cafeluța la chioșc și valea… Zoe Pricop își lăsă capul pe birou, o durea îngrozitor, dacă nu ar fi avut atâtea daravele , își băga picioru-n ea de funcție, dar cu salariul de profă nu e nicio sfârâială, de meditații nu se mai apucă, e greu cu toți cretinii. La școală, ca la armată: prezent, prezent ! Ba transferuri, ba asistențe la ore, eee, pe ăstea le cam sare, ce să le spui unora care predau altă materie sau sunt la catedră de peste 20 de ani…ba un CP, ba un CA, asta ca să nu mai pui la socoteală ședințele ISJ-ului. Venise directoare de trei ani, cu delegație, ar fi vrut uneori să aibă statut clar, adică un director cu examen e una, numit politic, e alta. Mai trebuia să aștepte însă, apele erau tulburi în politică, iar în partidul său, erau stătute, de-a binelea. …Oooff!...Zoe se ridică greu, parcă i-ar fi turnat cineva plumb în oase, deschise ușa cabinetului și strigă, nu prea tare, dar suficient, să fie auzită de secreatară: -Veraaa, hai puțin la mine! -Imediat, se auzi prin ușa întredeschisă vocea inconfundabilă a Verei. Și apăru o tipă cam la 40 de ani, bine întreținută, fustă deasupra genunchilor, tocuri înalte, unghii lungi, lăcuite cu roșu carmin. Vera era secretara școlii de peste 20 de ani, schimba directorii ca pe chiloți, cum bătea un vânticel prin curtea unui partid, un vânticel prielnic, evident, Vera știa că și șeful său va fi schimbat, pentru ea funcționa deviza ”Pleacă-ai nostri, vin ai nostri…” Intră degajată în cabinetul directoarei. -Da, Zoe, ce este? întrebă Vera, care, între patru ochi, îi vorbea familiar lui Zoe, dar când era și altcineva de față, n-o scotea din Doamna Director. -Măi, fu la mime directorul de la Pensylvania, ți-am mai zis de el, vrea să facem de-un fel, să se ocupe firma lui de amenajarea grupurilor sanitare, de igienizare și de repararea acoperișului. Bani avem. -Păi, să se ocupe! -Vorbești de parcă n-ai ști…omu’ trebuie să câștige licitația și, dacă dăm anunț, e belea, pot apărea tot felul de neaveniți. -Anunțul trebuie dat, întocmim un caiet de sarcini, se ocupă Nelu, administratorul, ei se înscriu la licitație, fac oferta în plic închis și gata. -Ești nebună? cum gata? Pensyilvania trebuie să câștige licitația, nu ți-e clar? -Legea spune să câștige cine face cea mai convenabilă ofertă. -Mă iei cu legea, Vera? revino-ți! uite, fii rezon, că am eu grijă și de tine! -Singura formă să aflăm oferetele celorlalți doi, că știi, cel puțin trei e necesar să oferteze, e să violăm plicurile… - Ha,ha,ha, la asta m-am gândit și eu…se amuză Zoe, brusc binedispusă, că, în sfârșit, o adusese pe Vera unde voia ea. -Băi Zoe, eu nu-mi pierd pâinea pentru o licitație, te gândești, am familie, copil în școală… -Mă gândesc, iei 10%, e ok? -Să ajung la DNA și, doamne fereste, la pârnaie…pe 10%?... -Vera, doar nu vrei fifty-fifty? eu sunt directorul! -Desfă tu plicurile și lipește-le, să nu se cunoască, știi cum se va uita contabila, nu? adăugă încruntată Vera. -Să nu zici că vrei mai mult de 20%, că mă lipsesc de contribuția ta și să vedem cum e, las’ să câștige ăla cu oferta convenabilă, cum zici tu, că vezi, ești patrioată, te fute grija bugetului! -Zoe, cu 20% mai venim de-acasă! spuse Vera, îmbunată de perspectiva unui concediu în Grecia, îl planificase oricum, dar încă nu știuse sursa de finanțare, ea sperase la vreo pilă cu bacu’, dar asta cu licitația o mai făcuse și e bănoasă,clar! -Deci ne-am înțeles, îi dau lu’ ăla telefon, de la Pensylvania, să ne aibă în vedere, acu’ mai râmâne cu mamelucele din CA, să văd cum le-o pun... -E, nu le-o pui deloc, zici că faci licitație ca la carte, cu ofertele în plic închis și lu’ ăla îi spui să pună 10 lei în plus, față de ceilalți, știe el, e vulpe bătrână, a mai lucrat și cu alții. -Bine, asta am vrut să stabilim, spuse Zoe, eliberată de stresul licitației. După această discuție, Vera se dizolvă repede în secretariat și își continuă calcularea salariilor pe concedii. La 16,30, pe cele două birouri din cabinetul directorial erau cafele, suc și covrigi proaspeți, anume comandați de Zoe, pentru membrii CA, șapte în total, fără să mai socotești reprezentanta părinților și a Consiliului local, cu ăstea două se făceau în total nouă, dar, de cele mai multe ori, ședințele se desfășurau în șapte, că nu participau nici reprezentanta părinților, nici a Consiliului local. Lui Zoe îi convenea, dacă nu avea cvorum, chema ulterior pe vreuna să semneze procesul-verbal. Nici nu-l citeau, era o formalitate, mai mult ca să nu se lege aia de la sindicat, că și pe ea o mai uita neanunțată, când erau puncte fierbinți pe ordinea de zi. Acum însă veniseră toate, în frunte cu sindicalista. -Serviți cafeluța, fetelor, e o oră când ar prinde bine un somnic, dar știți și voi, nu de mine depinde, apar tot felul de situații și musai trebuie să le dăm soluția, îndemnă Zoe, pe un ton amabil. Uite, acu’ a apărut o rectificare la buget și, cum mă preocupă să avem condiții, e nevoie neapărat să cheltui sumele, că sunt și aci grafice, termene. -La ce capitol am primit? întrebă, pe un ton profesionist, Valeria, a de franceză, preocupată de ceva timp cu tot felul de ”investiții” pentru cabinetul de limbi moderne, erau liceu de filologie, se justifica, după părerea ei. -Am primit bani frumoși, doar știți că mă zbat, vai de capul meu, câte drumuri am bătut la primărie, la comisia de buget-finanțe, cu jalba-n proțap, la primar personal, în audiențe, că altfel, cine moare de grija ta? răspunse Zoe, ocolind puțin întrebarea ca să câștige timp pentru ”atacul” direct. -Păi nu ne ziceți mai precis, adăugă Mara, nevrotica de limba română, cu gândul la o sală specializată, la care tot visa și făcea aluzii permanent. -Ba da, vă clarific imediat, da’ mai serviți un covrigel, sunt proaspeți, acu’ îi aduse Mitică, portarul, că-l trimisei direct la plăcintărie, de pe tavă îi luă, continuă Zoe, cu amabilitatea ei strategică, prea bine cunoscută. Profesoarele, așezate în semicerc, luară fiecare câte un covrig. Într-adevăr, erau călduți încă, sucul, se vedea pe deasupra sticlei că e de la frigider, iar cafeaua împrăștia o aromă de Jakobs adevărat. Când fu convinsă că ”membrele” sunt mai relaxate, Zoe spuse, fără vreo intonație anume, aproape indiferentă: -Măi fetelor, eu zic să ne apucăm de acoperiș, apoi igienizăm și trebuie neapărat să rezolv o licitație ca lumea, pentru grupul sanitar. Ce dumnezeu, toate școlile au WC-uri moderne, noi ce așteptăm?... -Da, ai dreptate, spuse Anita, cea de educație fizică, de altfel, aceasta era papagalul directoarei și ”sifonul” școlii. O pupincuristă desăvârșită, mai ales de când făcuse cum făcuse și prinsese gradația de merit. Evident, cu aportul lui Zoe, o ștampilă colo, una colo, se-adunaseră punctele! -Să numim o comisie de organizare a licitației, se trezi vorbind sindicalista. -Normal, spuse și Zoe, dar, conform legii, e musai să facă parte contabila, eu ca președintă și, dintre voi, faceți o propunere, să fie perfect democratic. Aaaa, era să uit, Vera va întocmi actele, ajutată de administrator, de Nelu, și pe ei să-i băgăm în comisie. Deci, pe cine propuneți voi? - Aș vrea eu, că am nevoie la dosar, știți că la anu’ îmi expiră gradația, spuse Mara, cu gândul și la sala aia cu scriitori, cum mai văzuse ea pe la cercurile pedagogice. Zoe atâta aștepta, să se autopropună careva, că pe urmă le e jenă să nu ridice mâna...știa cum funcționează muierile astea, avea de-a face cu ele de vreo trei ani. -Deci Mara vrea să facă parte, cine e pentru? se abține cineva?... Nu! bun! rămâne atunci Mara în comisie, cu mine, cu Vera, administratorul și contabila, ei se ocupă de caietul de sarcini...Gata, consemnează, Mimi, îi spuse celei care, de regulă, întocmea procesele-verbale de la CA. Femeie de nota zece, de câte ori n-a chemat-o să bage printre rânduri chestii și n-a zis pâs! Odată comisia aprobată, se va ocupa de caietul de sarcini contabilitatea, asta nu ar fi durat mai mult de o săptămână. -Aș mai fi avut niște cereri de transfer la capitolul ”Diverse”, dar nu vă mai țin, am zis că o facem scurtă ședința asta, oricum ne vedem peste trei săptămâni și atunci le discutăm pe toate, zise Zoe, expeditiv. - Dar ce sume avem, ce capitole, se înverșună să afle a de franceză. -Măi, avem pentru ce v-am zis, igienizare, grupuri sanitare și, dacă ne încadrăm, acoperișul, că plouă prin clase, se duc naiba materialele didactice... Sumele exacte nu le am acum în față, dar până la ședința viitoare vi le spun, adăugă Zoe, înjurând-o în gând, pentru insistența de a afla ea despre ce sume este vorba. Mimi scrise procesul-verbal, apoi, conform altor CA-uri, semnară fiecare. Sindicalista, culmea, nu-i mai puse bețe-n roate. Era gripată rău, nu-i ardea de nimic. După vreun sfert de oră cu directoarea, la palavre, despre ce mai e nou la mol, femeile plecară fiecare de pe unde veniseră: în cancelarie, în sala de clasă ori acasă . Rămasă singură, Zoe deschise geanta, elegantă, o replică reușită de Hilde Palladino, scoase folia de nurofen și înghiți o pastilă cu câteva guri din cafeaua rece. Trecuse și peste asta. Mai avea un singur hop: s-o anihileze pe dobitoaca de contabilă, că are ochi de vultur, iar Vera trebuie să lucreze finuț de tot, să nu bage de seamă ceva...doamne ferește, să-i stârnească asteia bănuiala...e în stare de cine știe ce... Cu mișcări robotizate, Zoe strânse cele câteva hârtii răzlețite pe birou, le puse într-un dosar, luă registrul de procese-verbale, își aruncă o privire fugară peste ultimul și semnă. Deschise ușa din nou, chemând-o pe Vera: -Veeera, un minut, la mine! Mitică, portarul, aflat la intrare, merse la secretară: -Săru’ mâna, doamna șefă, vă cheamă șefa mare...acu’, zise, doar un minut! anunță el, pe un ton ușor conspirativ. Vera lăsă calculatorul deschis și veni din nou la Zoe. -Terminarăți, gata? întrebă, fără să pară mirată că directoarea își masa fruntea și tâmplele, cu mișcări circulare, cum învățase de la o maseuză…mai venea pe la birou, dar în ultimul timp nu și-a mai permis-o, acum se schimbă calismera, dacă pune mâna pe ăștia de la Pensylvania…gândi Zoe, în timp ce îi aminti secretarei: -Partea mea e gata. Vezi să facă ăia caietul de sarcini, repede, azi-mâine, îl vreau, dai un anunț și așteptăm termenul legal de înscrieri, înțelegi? -Da, de-acuma mă ocup eu. Tu liniștește-i pe cei de la Pensylvania…hai, te las, că vreau să termin cu salariile și să plec și eu acasă. Pa. -Pa, ai grijă ce faci! -Am, adaugă Vera și se topi către secretariat. Trecuseră trei săptămâni de la ultimul CA, ar fi trebuit să convoace altul, se cam adunaseră problemele, dar lui Zoe nu-i sta gândul decât la întâlnirea de diseară, o aștepta pe Vera în birou, i-a zis pe la zece, după ce se schimbă tura și intră paznicul de noapte. Avea ofertele în plic închis, erau trei, cum scrie la carte, rămânea doar să vadă ce și cum… Se lăsă pe fotoliul directorial, moale, încercând o relaxare imediată. Nu se va mai duce acasă, nici n-o așteaptă nimeni, era singură de o lună, de când îi dăduse papucii lui Dinu, ahtiatul de bani, sta cu burta-n sus și aștepta să întrețină numai ea confortul…Fusese deprimată după tărășenia cu Bryan, de-asta l-a tolerat, apucase să le spună prin școală că o să plece în America și, când colo, fluiera a pagubă…ca să nu mai vorbească de facturile telefonice… Dar trecutul e trecut, acum se focalizează pe această licitație, vrea un concediu, undeva departeee, poate chiar în Dubai, ce, numai generala să se laude cu Dubaiul? ei ce-i lipsește? și e posibil să dea peste unu’ ca lumea, nu să-l întrețină ea ca pe milog… E zece și cinci minute, de ce întârzie Vera? te pomenești că s-a răzgândit?...nu, nu face Vera așa ceva, o cunoaște foarte bine, ca să nu mai adauge și că ăia de-acasă sunt ca prigoriile, o seacă de ultimul bănuț…gândi Zoe, autoliniștindu-se. Zece și zece, la dracu’, se-ngroașă gluma, de ce nu vine?... Dar tocmai atunci ușa se deschise și apăru Vera. -Măi, am prins un trafic infernal, nu te-am sunat, că știi, nu se face. Hai, scoate plicurile, continuă Vera, așezându-se pe un scaun, în fața lui Zoe. Portarul intrase în tură la 10 fără 5 minute, văzuse lumina în biroul directoarei, o întâmpinase pe Vera din poarta instituției, o și salutase, dar mucles! După ce Vera intră la directoare, fără să bată la ușă, fiind trecut de zece seara, omului i se păru cam suspect...la ora asta? doar ele două?!... Păi dacă se întâmplă ceva, nu trebuie să răspundă? răspunde cu capu’, că tot pe ăla amărât cade beleaua, ce, nu se știe treaba asta? Pe el îl adusese în unitate contabila, îi era văr, dar unul de-al treilea, însă părinții, din același sat, ținuseră unii la alții, așa că, atunci când l-au disponibilizat de la fabrica de pâine, l-a ajutat Măriuca, se descurcase ea cumvași el i-a fost recunoscător. Ce-ar fi s-o sune? cine știe ce drăcărie fac ăstea două. Și puse mâna pe telefon: -Alo? sunt Aurică… -Tu ești, văd, dar la ora asta? îl apostrofă ea. -Săru’ mâna, știu că e cam târziu, dar vă rog, luați taxi, veniți repede la directoare în cabinet, e acolo de-o juma de oră, doar cu secretara, ceva se petrece, să nu intrăm în vreo belea. -Măi, tu vorbești serios? se dezmetici brusc femeia. Vin imediat. -Să nu suflați o vorbă, că v-am zis eu , spuneți că ați trecut prin zonă, ați observant lumina aprinsă în birou și ați crezut că s-a întâmplat ceva, se apără în avans Aurică. -Da măi, stai liniștit, nu te bag pe tine, în niciun caz. Într-un sfert de oră Măriuca era deja în școală, pășind atent, fără zgomot, către cabinetul lui Zoe. Aurică se retrăsese în spate, la centrală, mai verifica una alta, de-asta nu a văzut că venise Măriuca… Contabila deschise ușa biroului și tabloul o lasă fără grai. Toate cele trei plicuri cu ofertele pentru lucrările de reabilitare erau deschise pe biroul directoarei, ea vorbea la telefon; Vera își aprinsese un Kent și trăgea fumul în piept, când zăriră ”fantoma” Măriucăi. -Aaa, de-asta era lumina aprinsă, credeam că au intrat hoții, dar hoții sunteți voi, le zise Măriuca celor două, după câteva secunde, suficiente să-și dea seama ce s-a întâmplat. -Măriucă…îngăimă Zoe, care lăsase telefonul și se uita paralizată, când la Vera, când la contabilă. -Ce Măriucă, eu chem paza și sun la poliție, nu mă las până nu vi se face dosar, păi vă bateți joc de unitate, de banii statului? credeți că am văzut puține la viața mea? ce-ați spus voi, hai c-o facem pe-asta ca la nufăru’, nu observă nimic, noi pe felie cu Pensyilania, iar ea să facă socoteli…păi nu m-am interesat de Pensyilania? că m-am interesat, câștigă toate licitațiile de la școli, de-asta când ai vorbit de licitație, am fost sigură că e Pensylvania în joc…și hopa, au adus plicul cu oferte… -Uite ce e, interveni Vera, facem echipă, ce dracu, te alegi tu cu ceva dacă ne dai în gât? nu mai bine îți dă și ție Zoe? hai Zoe, zi ceva… -Îi dau frate, zisei eu că nu? în loc să ne înțelegem, Măriuca mă amenință…fac și eu cum pot, am șefi, am bucă față de ei, că nu te ține nimeni de drag, doar nu crezi că iau numai eu și restul fluieră crezul?... -Cât? întrebă Măriuca tăios… -Cât îi dau și Verei, să nu fie cu supărare, 20%... împreună, 40%, eu rămân cu 60, dar din ăștia duc unde vă spusei, mai ung o ușă, că nu se deschid toate fără vaselină… -Bine, accept de data asta, că nici eu nu mă scald în bani, tot omu’ are nevoie, dar altădată vreau să nu mai faceți pe la spate, că sunt fată deșteaptă, spuse Măriuca și îi mulțumi în gând fraierului de Aurică, portar o să moară, habar n-are pe ce pământ calcă. Apoi își aminti brusc o nedumerire mai veche: -Dar Pensylvania, cât oferă din valoarea contractului, ai vorbit, doamna directoare? că e important să cunoaștem cifra. -Ei dau 15%, din total, cel mai mult după câte știu eu, de-asta au contract după contract. Și cum noi facem inclusiv acoperișul, suma e bunicică. Discuția se opri aici, fiecare dintre combatante ajungând la o soluție de compromis, deci acceptabilă. A doua zi, la zece dimineața, comisia pentru organizarea și desfășurarea licitației era în cabinetul directoarei Zoe Pricop, așteptându-i pe cei trei, care depuseseră, conform legii, plicuri cu oferte în vederea licitării dreptului de a realiza lucrările pentru reabilitarea școlii.