enea gela

este în creier unghii dinți și piele sonoră crește devine el creierul el dictează el îmi toarnă sufletul în sticluțe pictează icoane din care sfinții au plecat la cules de struguri

-Spune Alexandru Lăpușneanul! - Spun Alexandru Lăpușneanu... -Nu așa, tâmpito! Spune comentariul, cum îl ai pe caiet, că peste trei zile te duci la bac, ce-o să faci? -Alexandru Lăpușneanul e o

amintirea tatei trece prin antebraț se lasă-n degete cu furnicături peste ecusonul lui de poștaș tata a fost poștaș în ithaca de la poalele dealului măgura fetii ducea pensii scrisori

îmi doresc un bărbat al meu în amintirea celor care-au promis că se-ntorc dar n-au făcut-o să-i arăt strada unde locuiesc pe abajurul felinarelor stau agățate păsări asemenea unor haine de

D.N.A. și S.R.I. Și-au pus astăzi pirostrii, Însă-i cam strânge inelul Și-or să scape...porumbelul!

aceasta este strada tomis/ nu…era nea nicu sifonarul da butelca de-un kil cu 25 de bani punea-n pahar o lingură de sirop turna sifon simțeai până-n suflet aroma și răcoarea

la fântâna arteziană din centru porumbeii mănâncă din palmă/ firimituri de pâine cu euri doar spaima are toxicitate pentru ei restul ține de comuniunea dintre om și pasăre acolo ghizela

îmi lipsesc râsul tău inoculat în bătăile inimii zilele cu ușa deschisă/ teama piezișă că lumina nu o nimerește nopțile noastre/ pistoanele întunericului peste rana felinarelor

am băgat de seamă că avem două umbre una adevărată/ cu limba înțepenită între dinți: întuneric din întunericul nostru cealaltă surogat/ scrie povești: metafore în moarte clinică

focul de tabără al sânilor înalță noaptea pe tocuri / până la cer aerul frânt într-atâtea scântei desenează bujori/ în obrăjori și-am zis: cu palmele mele/ cele două și una de

am închis toate ușile după mine în zidul din față decupându-mă treceți

au pus pământ pe tine, credeai că e cer, îl strigai pe dumnezeu prin megafoane; și ți-a răgușit vocea, s-a împrăștiat pudra: cenușa parfumată a eonilor. pot căpăta orice formă

mă locuiește o vietate stranie îmi colindă prin sânge/ îl face rame subțiri pentru inimi libere strânge potecile gălbui ale limfei ar putea fi mama primordială a unui popor de

fiecare la cuibul său în pământ pe pământ sau în cer cei din pământ se închinau dumnezeului lor de pământ rugăciunile înroșeau argila inima sfântului începea să bată tic-tac

m-am visat pe coperta unei reviste literare îi ocupasem haloul purice blând adaptat tuturor grupelor sanguine m-am visat în interiorul acelei reviste în miezul ei absolut integru eu

nu mi-am dus nicio iubire până la capăt disponibilizările s-au întâmplat primul cuceritor un snob voia să-l salut în multe limbi guten morgen/ good morning/ صباح

lasă carnea trebuie să rozi oasele sunt cele mai bune rădăcini tu ești cățelul-pământului bodyguardul cu normă întreagă al cimitirelor contemporane lasă carnea să putrezească tain pentru

ar trebui să cred că adevărul este unul gelatinos, mascat sine die într-un popor de meduze electrice; că se întinde pe degetele poeților, îi înțeapă, le inflamează țesutul coloanei,

dimineața își pune cascheta una de fabricație nemțească după felul cum i se lipește pe urechi și îi înțepenește gâtul cascheta strălucește se încinge în creștetul capului un altfel

mă culc seara cu patru stele pe umăr general peste armata de șoareci flămânzi care-mi rod gândurile doldora de poezii dimineața chițăitul lor mulțumit e cea mai bună

bine-ai venit în lumea bună a poeziei mi-a spus bătrânul scriitor înainte să moară eu n-am mai avut răgazul să-i răspund cum stă treaba pe-aici că lumea bună a poeziei se cațără pe umerii altei