este în creier
unghii dinți și
piele sonoră
crește
devine el creierul
el dictează el
îmi toarnă sufletul în sticluțe
pictează icoane
din care sfinții au plecat la cules de struguri
-Spune Alexandru Lăpușneanul!
- Spun Alexandru Lăpușneanu...
-Nu așa, tâmpito! Spune comentariul, cum îl ai pe caiet, că peste trei zile te duci la bac, ce-o să faci?
-Alexandru Lăpușneanul e o
amintirea tatei trece prin antebraț
se lasă-n degete
cu furnicături peste ecusonul lui de poștaș
tata a fost poștaș în ithaca de la poalele dealului măgura fetii
ducea pensii
scrisori
îmi doresc un bărbat al meu în amintirea celor care-au promis că se-ntorc
dar n-au făcut-o
să-i arăt strada unde locuiesc
pe abajurul felinarelor stau agățate păsări asemenea unor haine de
aceasta este strada tomis/ nu…era
nea nicu sifonarul da butelca de-un kil cu 25 de bani
punea-n pahar o lingură de sirop
turna sifon
simțeai până-n suflet aroma și răcoarea
la fântâna arteziană din centru
porumbeii
mănâncă din palmă/ firimituri de pâine cu euri
doar spaima are toxicitate pentru ei
restul
ține de comuniunea dintre om și pasăre
acolo ghizela
îmi lipsesc
râsul tău inoculat în bătăile inimii
zilele cu ușa deschisă/ teama piezișă că lumina nu o nimerește
nopțile noastre/ pistoanele întunericului peste rana felinarelor
am băgat de seamă că avem două umbre
una adevărată/ cu limba înțepenită între dinți: întuneric din întunericul nostru
cealaltă surogat/ scrie povești: metafore în moarte clinică
Este foarte frig aici,
am nevoie de încă un rând de piele;
organele interne sunt ca niște copii,
le porți de grijă toată viața,
într-un moment de neatenție te uită,
uită ce ai făcut să le fie
focul de tabără al sânilor înalță noaptea pe tocuri / până la cer
aerul frânt într-atâtea scântei desenează bujori/ în obrăjori
și-am zis:
cu palmele mele/ cele două și una de
au pus pământ pe tine,
credeai că e cer, îl strigai pe dumnezeu prin megafoane;
și ți-a răgușit vocea,
s-a împrăștiat pudra: cenușa parfumată a eonilor.
pot căpăta orice formă
mă locuiește o vietate stranie
îmi colindă prin sânge/ îl face
rame subțiri pentru inimi libere
strânge potecile gălbui ale limfei
ar putea fi
mama primordială a unui popor de
prin aerul spart în dunga rugii
strigătul se dăruiește etajului IV
Getăăă
plânsul izbucnește subțirel/ precum în octombrie ploaia
amurgul mușcă din gutui / întunericul
din coaja dulce a
fiecare la cuibul său
în pământ
pe pământ
sau în cer
cei din pământ
se închinau dumnezeului lor de pământ
rugăciunile înroșeau argila
inima sfântului începea să bată
tic-tac
m-am visat pe coperta unei reviste literare
îi ocupasem haloul
purice blând adaptat
tuturor grupelor sanguine
m-am visat în interiorul acelei reviste
în miezul ei absolut integru
eu
nu mi-am dus nicio iubire până la capăt
disponibilizările s-au întâmplat
primul cuceritor un snob
voia să-l salut în multe limbi
guten morgen/ good morning/ صباح
lasă carnea
trebuie să rozi oasele
sunt cele mai bune rădăcini
tu ești cățelul-pământului
bodyguardul cu normă întreagă al cimitirelor contemporane
lasă carnea să putrezească
tain pentru
după primii zece ani am vrut să plec
i-am vânturat în față pleava măruntă a minciunii
mi-am aruncat ochii peste umerii lui înalți
varul pe casă era alb coliliu
scara cu trepte joase
dintr-un
ar trebui să cred că adevărul este unul gelatinos,
mascat sine die într-un popor de meduze electrice;
că se întinde pe degetele poeților,
îi înțeapă,
le inflamează țesutul coloanei,
dimineața își pune cascheta
una
de fabricație nemțească
după felul cum i se lipește pe urechi
și îi înțepenește gâtul
cascheta strălucește
se încinge în creștetul capului
un altfel
mă culc seara cu patru stele pe umăr
general
peste armata de șoareci flămânzi
care-mi rod gândurile doldora de poezii
dimineața
chițăitul lor mulțumit
e cea mai bună
bine-ai venit în lumea bună a poeziei
mi-a spus bătrânul scriitor înainte să moară
eu
n-am mai avut răgazul să-i răspund cum stă treaba pe-aici
că lumea bună a poeziei se cațără pe umerii altei