enea gela

printre multe vise frumoase am avut și unul de-a dreptul cumplit. se făcea că mă născusem fără mâini. treceam pe lângă oameni singuri . se opreau cât să să-și probeze umbrele între ei.umbrele

gândul că te iubesc e un bondar sinucigaș bâzâie pe sub frunte în timp ce stau cu bulgărul inimii-n brațe să blochez toate intrările îmi spui casa mea nu are uși nici ferestre doar ochi

fă pași înapoi cât să cuprinzi harta continente munți ape răpuse în plină putere de haznafobie învață să le ceri iertare pentru lumea de dincolo de poezie amfitrioană

ultimul concediu în tunisia sahara cămilarii cu șlapi și noi doi îmbrăcați în anteriu asemenea unor preoți / oficiam sub cerul liber o altă formă de supraviețuire a

de câte ori pleci lipești ultimele clipe pe oglinzi cum ai lipi un abțibild mă privesc/ tot pe tine te văd cearșaful cald/ perna ușor scobită mă învârt prin cameră vânător de fluturi să

ce mai văd ochii mei de la geamul pavilionului H ............................. umărul căzut al statuii protuberanța pungii de gunoi de la picioare culcușul dălții din fanta gândului

foarte greu este când nu știi ce să faci cu tine postezi o realitate care te-a exmatriculat cu angrouri de spaime și furii îți tai unghiile scurt / din carne vederea sângelui face bine

într-o toamnă fără noi cu scrisori pe sub papuci traduse-n argoul brumei așteptasem cheia cramei verdea coajă de pe nuci să-mi pictezi palmele moi iar din pălăria zilei

se prăbușește în tine o mare iubire nu sună a piatră nici a liniște siesta dintre a fi și a dispărea ca să treacă timpul al tău al său (al vostru niciodată) îți numeri degetele de la

dimineața din ochii mei este o apă tu nu știi până unde poți merge cum să întinzi brațele s-o cuprinzi printre-atâtea constelații de pești răpitori privești spre mine apele

Să ne-ntâlnim din nou; a n-a oară, în filmul ăsta foarte slab titrat, unde eroul caută fecioară ca să-și ridice slava la pătrat. Să ne mai spunem încă rugăciunea, un preambul spre somnul

mă plâng chipului mamei din tablou am făcut febră ce pastile să iau tu erai doctorul meu de familie doctorul meu de casă de suflet arde umbra pe mine mamă miroase toată casa a zid

să rămân un timp în acest scenariu o formă de supraviețuire să presupun că el ar fi capătul drumului citindu-mă pe tine să te cuprindă frisoanele să treci prin cea mai cruntă

nu există nicio certitudine în afară de mine știu cum să pătrund în creier cum să fac din omul banal o mașină de tuns iarba de pe morminte știu să călăresc moartea să-i dau bice nu-mi

astăzi a picat netul nu-mi mai doresc nimic nici frumoasă nici prea inteligentă să fiu clipa înfige în gingii efectul unei anestezii așteptate din buzunare curg ratări un pumn de

Lângă clădirea primăriei stătea nelipsitul buchet de cioflingari, parcă bătuți în cuie, pe scândura jilavă a băncii din fața Căminului Cultural, transformat, după Revoluție (ori ce-o fi

priveam pe geam lumina cum se înfășura pe crengi când a urcat trenul încetinise/ poate chiar se oprise cât să treacă prin tâmpla unui greier nu am știut de prima dată cine

să învăț cum se sărută o absență: întâi sfios pe urmă tot mai zgomotos și temerar cum un recrut își mângâie prima mitralieră adevărată să mă eliberez de john ( pe care-l port în minte) cuiul

fumegă peste cerul hibernal se iau la întrecere cu frigul zăpezile mele îi spală: rodii în așteptarea cuțitului când se-așază fulgii pe sfârcuri îmi cade pe degete o lumină

mai frumoasă decât dragostea e amintirea dragostei pot s-o împodobesc să pieptăn firele încâlcite ale conflictelor s-o așez în pat să-mi acopăr fața cu

nu boala mi-a adus avataruri nu boala m-a schimbat zvetlana voiam să mă cheme ana pauchera nu mi-a plăcut niciodată când se-ntorcea de la colectivă cu pontajul cât s-ajungă de-o jimblă mama

nu-ți trebuie mult să te desparți de viață este suficient gâtul și butucul de timp înverzit pe dinăuntru de iarba distanței înainte să-nchidă ochii bunicul și-a scuturat amintirile să