când

se prăbușește în tine o mare iubire nu sună a piatră nici a liniște siesta dintre a fi și a dispărea ca să treacă timpul al tău al său (al vostru niciodată) îți numeri degetele de la mână sunt toate la locul lor tefere în alveole de carne și mușchi la fel de sigure pe articulații cum ești tu pe dispoziția de criză la schimbarea fiecărui anotimp soarele trece ca prin tifon unge anemic osia cerului pătrunde prin ligamente vegetale nervuri anxioase țesuturi în care moartea și-a instalat jocurile mecanice tu numeri degetele de la mână sunt toate deși nimeni nu pleacă fără să-ți ia ceva nimeni nu te lasă întreagă când se prăbușește în tine o mare iubire tăcerile se-așază una peste alta construiesc o casă unde să te baricadezi să te dezbraci în pielea goală și să te pipăi halucinând că ești întreagă că pielea ta acoperă o piersică din care va mușca gura flămândă a unui zeu