(des)cântec

focul de tabără al sânilor înalță noaptea pe tocuri / până la cer aerul frânt într-atâtea scântei desenează bujori/ în obrăjori și-am zis: cu palmele mele/ cele două și una de Sus patru ziduri să fac pentru sufletul-fântânar/ fără ciuturi/ doar cumpănă și-ai zis: să mă iubești cât încape iubirea în ochiul oglinzii să dea cu norii de pământ/ de cuvânt văzul să se lungească a ceață să mi se scurgă ochiul pe față cum s-ar scurge lacrima/ dar ochi să fie numai eu patimă iubirea în alveola măselei de minte să fie în locu-i măsea și da uneori să latre la alte iubiri mai demult(e) / să fie cățea cât încape pământul sub unghii se lasă zgâriat și nu sângerează în rană/ profană să te pui cum se pune cloșca pe ouă/ să scoată pui să mă iubești cu toate popoarele migratoare cu vaierul stepei după manguste cu tropotul copitelor atins de sete cum iubeau flăcăii pe fete/ fluierându-și iubirea la porți să mă iubești cu tine/ cu umbrele pe care le ții în sertarele vieții anume pentru cine pleacă dintre vii