fabulă cu indigeni și lebede negre

bine-ai venit în lumea bună a poeziei mi-a spus bătrânul scriitor înainte să moară eu n-am mai avut răgazul să-i răspund cum stă treaba pe-aici că lumea bună a poeziei se cațără pe umerii altei lumi și de-acolo din cauza exoftalmiei a bronșitei astmatiforme scuipă lumea bună a poeziei are boli are doctori ba am auzit că are chirurgi cu expertiză în operații estetice indigenii circulă numai cu telegondola în lumea bună a poeziei stațiile lor sunt puternic semaforizate acustic întrucât ajung atât de aproape de cer indigenii își desfac degetele în V și fix în acel unghi le cade câte o lebădă neagră direct de pe stropii de ploaie când lebedele sunt în călduri indigenii le simt așa că pun sub aripile lor ouăle cuvintelor cele cu sămânța vizibilă doar la lumina lunii după aceea așteaptă 3 săptămâni poate 3 zile poate 3 ore (3 unități de timp aleatorii ca s-o spun pe-a dreaptă) din găocile sparte ies puii la început cu puf alb alb pe urmă după ce mai cresc puful devine pestriț iar când au aripi cu adevărat nu știu de la ce dar penele lor sunt negre cu totul negre și gata de zbor căutând fiecare un V