Dana Banu

știi, uneori mă gândesc la mine ca la o tăcere aspră arzându-și mocnit conturul îmbătrânim, dana banu, ne petrecem timpul pe după umerii firavi ne va ține de cald, ne va iubi într-o zi prea mult

știi, vreau să pun o virgulă, să tușesc și să spun că nu, Nu sunt eu cea care să tacă privind cum sub bocanci negri se strivesc poeții! prietene, lanțul acesta lung al libertății, cum ne poartă el

cuvintele acestea nu au acoperiș ferestre grădini suspendate au doar pânze de paianjeni și lumini stinse de cu seară uneori trec în grabă pe aici trenuri de noapte alteori se deschide o ușă cât

apoi au venit alte cuvinte să ne călătorească spre duminica apei nu mai știam dinspre unde iernile înserau eram doar tăceri cuminți înșirate la fereastra unei morți anunțate frigul ne desena umbre

nopțile porneam în călătorii lungi spre adâncul pământului ostile cetăți ne închideau în ziduri tristețea cum linia subțire a vieții din palmă tot astfel gândul ascuns în tăceri violet treceam

măcar dacă ți-aș fi ținut minte vocea de seară sau cea de dimineață măcar nimic dragul meu nu a rămas pe aici acum dinspre acest aproape târziu las mâna mea albă și rece să-ți scrie despre țări

oameni cu fețe de ceară alunecau suav pe coridoare tăcute aceleași imagini ale copilăriei străbătându-ne somnul dintre ape obositoare aceste cuvinte săpându-și albie printre munți vârsta

păsări mari au acoperit cerul înspre dimineață vom urca iată spre burgurile unei alte ierni să lăsăm prietene semne albe pentru întoarceri cuvinte reci împodobite cu globuri și beteală

spre seară se vor aprinde lumânări prin cimitirele lumii în straie albe de sărbătoare vor trece tăcuți înspre lună toți oamenii sufletului meu călător în cortegii prea lungi ei desenează tăcerea

pe partea aceasta a străzii oamenii trec grăbiți dacă le zâmbesc din întâmplare se uită mirați și mă întreabă ce s-a întâmplat pe partea aceasta a străzii vitrinele sunt pline cu creioane colorate

când trec pe străzile acestui oraș lumina voastră aprinde în urmă vitralii pasul nu tremură gândul nu tace peste acoperișuri departe se ridică strigătul va rămâne acolo pentru un alt timp

e vreme de toamnă murindă batem pasul pe loc ritm cadență strălucitoare treceri va veni frigul ploile pământului vor desena alte umbre prin burguri de ceară hai elian un pas încă unul e

lumina altei dimineți intrând prin fereastra casei mele de acum moartea nu se ispășește trăind simulăm doar simulăm târziu și departe prin iarnă toate cuvintele

să înfigem deci cuțitul în margine de moarte să nu mai treacă pasul spre ziua de apoi prea înserată lume ascunsă-n mădulare prea tandră desfrunzire însângerând poemul cum să mai vezi cuvântul

umbrind această transparență adevăruri mutilate acoperite cu pietre aproape funerare doar treceri prietene doar treceri lamura e întotdeauna în altă parte îți spui îmblânzind neîncetat tremurul