Dana Banu

să te trezești cu încă o dimineață agățată de umărul firav ca într-o carceră abia respirând repetând un pas tremurător prin fereastra deschisă intră un soare bolnav se pune la masă și

eram doar o urmă a lor alunecândă piezișă în piatră albă de lună închisă mereu ridicau biserici întru slava celei care ar fi vrut să fiu clădite pe nisipuri mișcătoare se pierdeau înspre

casă a mea cu ușa deschisă mereu a plecare cu pâinea uscată a călătorului pe masă cu geamuri ce se deschid noaptea spre luminile oamenilor cum te-aș mai lua cu mine în lume te-aș face haină de

elian se pregătea de încă o plecare se desfăceau apele prin ceruri târzii era liniște nu îi mai era teamă ochiul celui dinspre naștere veghea cu adevărat iubise ea soarele în agonie furișandu-și

îmi spunea tot timpul că lianele mor dacă nu au de ce să se agațe aproape îl credeam aproape mă vedeam acoperită de ele dreaptă și verde în istoria lumii înfrunzind îi priveam inima printre

n-am mai băut de mult cafea la Arizona cafeneaua aceea din Cluj nici nu cred că am să mai trec prea curând pe acolo îmi amintesc de gluma lui Călin Nemeș când într-o zi în timp ce eu citeam

când am desenat primul vers pe o tablă neagră mă gândeam la tata și la toate cărțile lui scrise de el și citite de alții a trecut vremea s-au tot spânzurat târziu prin coridoare de neaduceri aminte

nu îți mai fie teamă dragul meu nu am să mor prin toamnă pe înserat sau în ochi străini mereu voi odihni albul mâinii mele pe umărul tău fă tumbe și râzi dansează cu mine pe străzi oricum nu e

m-am întâlnit cu o poezie era a nimănui și a mea s-ar fi vrut ce umbli de nebună pe aici am întrebat-o nu ai casă masă copii ceva de tricotat înnodat matlasat privea într-o parte peste umărul

târziu și departe elian cobora pe drumul ce ducea spre elsinor mușcau din ziduri umbrele aprige ale menestreilor demult nu mai avusese ea o asemenea sărbătoare adunată din praf de drumuri și mâl

m-am cam săturat să scriu despre tine dana banu m-am trezit astăzi nemaiubindu-te cum au trecut 20 de ani între coperți de plastic jap jap două palme peste obrazul tău neridat de ce nu îți iei tu