recviem

prietenii mei atât de puțină am rămas și atât de departe de voi ca într-o menajerie de plastic îmi devorez îmblânzită snopul de iarbă proaspătă al tinereții în ochiul Lui culoare aș vrea să fiu să vă mai pot privi îndeaproape timpul fără de voi mi-e străin amăreală de tutun pastile de nesomn oraș fără de munți aș fi vrut poate ultimul soare de toamnă să fie acesta aș fi vrut să arunc toate cuvintele peste garduri dar știu că nu v-aș fi adus înapoi degeaba degeaba trece apăsat îngerul înserării drumul spre mine am rămas atât de puțină aproape mi s-a lipit ultima cămașă de suflet aproape mi s-a uscat viața trupul și semnul nașterii prietenii mei flutură mătasea steagului peste cazemate ce s-au predat fără luptă se țin cu mâinile de marginea lumii bufonii nemângâiați și dalbele infante prietenii mei am să iau numele voastre însemnate pe tot atâtea pietre și am să fug în lume cu ele trăindu-le pentru încă un timp al meu care mai este