Poezie
corespondențe(1)
1 min lectură·
Mediu
ceasul meu cu lanț purtat la buzunarul vestei
cu capac aurit și semne într-o limbă îndepărtată
această femeie care se definește prin riduri interioare
cum tocul ei de aur fin pătrunde în carnea pământului însângerând-o
cum zâmbetul ei de argint se dăruiește fără încetare și rost călătorului
prietene va trece și vârsta aceasta vor veni alte nume dinastice să vânture poemul
să treci printre cuvintele altora mereu căutând un alt timp
gesturi doar gesturi în diversitatea lumii închipuind clepsidre
pornind la drum nu uita să iei cu tine pâinea însinguratului
nu îți va ține de foame nu te va duce spre stele
nu te va coborî spre subteranele morții
dar va lumina cu siguranță pasul tău pe nisip
iederă crescând pe gâtul tău alb
intrând subtil și fără tăgadă în trupul vremelnic
fiecare cuvânt e un munte urcat cu trudă
versul e liber sufletul nu
001.964
0