Arizona

n-am mai băut de mult cafea la Arizona cafeneaua aceea din Cluj nici nu cred că am să mai trec prea curând pe acolo îmi amintesc de gluma lui Călin Nemeș când într-o zi în timp ce eu citeam România literară luată cu împrumut de la vânzătorul de ziare mi-a așezat pe masă lângă cafea un excrement de plastic cumpărat din Ungaria pentru prieteni ca mine când m-am uitat la el m-am făcut că nu îl văd toți se comportau firesc ce e m-au întrebat nu te simți bine eu mă gândeam că mintea mea e deja rătăcită mă tot uitam pe sub masă și pe geam după ea apoi mi s-a făcut rău ei nu spuneau nimic au început să vorbească despre ora exactă și starea vremii atunci mi-am dat seama că nu e în regulă ceva pe acolo când au început să râdă eu plângeam deja disperată știu că aveam întotdeauna hârtiuțe roz prin buzunare șterpelite de la gazda mea de atunci(o băbătie de treabă) le scoteam și scriam pe ele poezii cu pixul meu verde (luat cu împrumut pentru o viață întreagă de la un poet acum decedat) eram săracă trăiam din poezie nu aveam bani de carnețele cu coperți lucioase (sau laptopuri cum avem cu toții acum) mi-a zis într-o zi Alexandru Vlad mă fată ia-ți și tu măcar un pix albastru că ești prea colorată aveam 2 perechi de blugi rupți și vreo 5 bluze dar toți îmi spuneau că mă îmbrac cu stil probabil din milă unii alții din respect pentru poezelele mele de-atunci prin Arizona era bine și cald mai ales iarna când de la fumul țigărilor ne usturau ochii beam o cafea și nici măcar nu ne mai era foame când aveam bani foarte rar mergeam cu toții la bere în Pescaru\' acolo Mury mă obliga să îi tot spun povești de-ale mele zicea mereu că am voce frumoasă și că sunt cel mai simpatic poet feminin din orașul acela asta era adevărat mulți ani am petrecut pe acolo am învățat de la vagabonzi pasul săltat de la alți poeți cum să rabzi cu artă de foame de la studenți ce bune sunt prăjiturile de casă trimise de părinți ai mei oricum plecaseră deja mult prea departe și nu avea cine să îmi facă mâncare caldă aromată condimentată mergeam la cenaclul lui Mihadaș eram boemă prea slabă și uneori prea tăcută le inventam nume noi la toți ei nu se supărau râdeau și îmi criticau cu blândețe textele cea mai bună cafea era cea băută cu Ioan Viorel Bădică tot timpul îmi spunea privind prin geamul mare al Arizonei vine cineva pleacă cineva viața și moartea danule e o rotire perpetuă astea fiind două versuri din Romulus Guga poetul meu de acasă ne cumpăram covrigi și îi mâncam aproape frățește de fiecare dată îmi lăsa mie mai mult tu ești mai mică spunea mai trebuie să crești am aflat într-un târziu că l-a îngropat primăria nu avea altcineva cine apoi au venit vremuri mai bune se adunau anii riduri riduri ascunse bine pe dinăuntru se adunau și banii beam deja cafele cu duiumul ba chiar îi cinsteam și pe alții nu mai aveam nevoie de cont la Arizona prietenii însă erau tot acolo e drept începeau să lipsească din ce în ce mai mulți la apel dimineața primul a plecat Călin Neil avea o bicicletă roșie avea barbă neagră ochelari rotunzi și era pictor nu vindea nimic în Cluj dar în Germania oamenii stăteau la coadă să-i cumpere tablouri mi-a făcut coperta la cartea a 3-a și când am spus mulțumesc s-a supărat a zis să dau o cafea în Arizona și 2 beri la Pescaru\' pentru așa o ofensă le-am dat târziu am aflat că s-a dus și el spre departe când am plecat din oraș ultimul drum în seara aceea înainte de a porni pe drumul spre gară a fost la Arizona era ora închiderii țin minte nu am băut cafea deși aveam bani eram deja un om aproape matur cu salariu și ochelari de soare albaștrii am strâns cu grijă paltonul la piept și m-am gândit la ei prietenii mei preț de o țigară am plecat apoi în lume iar singur și prieten cu necunoscutul nu i-am mai văzut niciodată de atunci nici nu știu de ce vă scriu toate acestea acum poate pentru că uneori aici parcă am fi la o cafea în Arizona