iulian poetrycă

trăim vremuri tulburi, de recesiune, dar un super robot o să vină, și punând cu tupeu mâna pe custură, va despica roșia montană și ceapa montană și un castravete montan și va face o salată și

șovăială- puncție, mâncărime- bordură, lust- vrăjitoare, flunk- semnatar, saltea- rave-up-uri.

nu vreau la sicriu băgat ci într-un bloc de beton înarmat să mă turnați în șaua murgului meu favorit (Rădașcă) și afară să nu-mi lăsați decât puța și un deget prima pentru postumele ce le voi

de pe masa din bucătărie, pisica răstoarnă o varză în capul câinelui. câinele schiorlăie ca disperatu`; de nervi strigi la el: zât! iar pisicii: culcat, în morții mă-tii, culcat! degeaba,

era așa o foame în țară, că umerii canotorilor se îngustaseră, femeile nu se mai epilau, slănina ajunsese la mare preț. până și generalii umblau cu nasu-n pământ, căutând mărunțiș. mușchiul

despre câte nu poți vorbi în prezența oii! lâna și brânza, transhumanța, căcărezele pe șosea, sentimentul românesc al ființei, dan coman, berbecul fruntaș, asediul lisabonei, vasco da gama și

sunt omu bun și pomu copt în aceeași persoană. înainte eram omu copt și pomu bun, dar separat. fuziunea s-a produs de la sine, după o încercare de a traversa regulamentar spre tutungeria din

frunzele smochinului din balcon au căzut, iedera s-a uscat; turmele norilor urmează aceeași direcție, ca oile tâmpe; în general, e o așa plictiseală de internatul liceului pedagogic duminică

înainte cu o zi, la cârciumă gospodarul, bându-și cinzeaca sau dubla sută, le zice tovarășilor: mâine tre să tai porcu. și zice așa, indiferent scobindu-se-n nas, scărpinându-se-n cap de parcă

ion laurențiu sau invers laurențiu ion te iert că m-ai înjurat de mamă subtil în subsolul altui pamphlet de victor potra adresat lui alberto popesco și știi de ce te iert de ce sunt

scoate banu`, ia-ți un miel, du-te la metrou cu el, dar mai întâi recuperează cartela de la mădălin și cojocul bleumarin.

copacii din cișmigiu cad ca popicele în popicărie. stăm cu drujbele pe ei, corhălim. polițiștii de jucărie vin spre noi și vor să ne lege. văsâi nu tace, văsâi zice că e performăns și că

la cules de ceapă în germania stam aplecat singur printre polonezele ce nu simțeau durerea de coloană căci se îmbătau eu o simțeam dar n-am spus tot adesea pantalonii mi se sfâșiau și se

ieri vream să vină mișu la program de dimineață proaspăt și nu buhăit la față în culoarea oului de rață inspirându-ne greață i-am zis: mișule trăiește-ți clipa dar nu neglija echipa a

cine m-aude cântând zice că n-am niciun gând însă am unul.

o metaforă se bagă în sufletul meu și-l lărgește ca pe o șosetă folosită de Yeti. mă simt emasculat, eviscerat, sfârșit.