Dana Banu

era toamnă și munții aproape tu mă priveai ca de obicei cu aceeași curiozitate de bărbat mirosind a praf și a drumuri străbătute îndelung în căutarea mea nu-mi mai era teamă și nu-mi mai era

când se aprind felinarele în Port au Prince trec pe străzile orașului meu de acum traversez corect pe trecerea de pietoni salut discret zâmbetul băiatului ce împarte pliante la metrou nu mă mai

plouă pe strada unde își doarme somnul de veci azilul de bătrâni gropi uriașe înfloresc câini flămânzi latră spre caravana ce trece în același timp într-o gară de provincie doi cerșetori și un

mă voi întoarce din drum te voi privi fără frică orașul ne va pipăi rănile cu vârstele noastre cu tot un soare uriaș va crește din zidul la care am stat și am tăcut îndelung atunci voi îmblânzi

îți cântă flașnetari prin iarmaroacele lumii halvița lipicioasă a zâmbetului trist castane glazurate se înșiră pe ață alte și alte duminici caruseluri voci tutun levănțică la snop legat cu ață

vine o vreme când pentru toate se deschide o ușă pentru altele toate se coboară un drum e întuneric e frig și desigur pustiu bate un vânt aspru dinspre capăt de lume siberiană depărtare a

aspră cămașă ne e dat să purtăm elian trupul flămând aproape bătrân și stingher urcăm colinele și trecem cu pasul spre marginea lumii cântând statuile vârstelor noastre fericite strălucind a rouă

vine o vreme când la castel ferestrele se deschid atunci o primăvară tânără își cântă iedera prin strălucirea zilei bufonul face tumbe într-un glob de sticlă cu ape trandafirii elian privește

are 19 ani și nasul tatălui ei e studentă și nu tace niciodată prea lung nu va scrie niciodată poezii spune ea ha ha ha fumează citește gellu naum și spune mereu că trebuie să mă educe desigur are

o lungă tinerețe apoi o bătrânețe de un ceas și jumate miliardar în cuvinte și pietre aruncate în apele lumii pentru noroc boemul unor vremuri de fum supraviețuitorul propriilor sale

sunt obosită și aproape bătrână astăzi aștept să îmi cadă părul și dinții să zac într-un pat până la toamnă un pat din măștile oamenilor întâlniți pe stradă bună dimineața bună ziua bună seara noapte

crește o lună rotundă peste acoperișurile orașului eu stau în ea și râd femeie neagră cu o piatră strălucitoare în mână cămașa ta am purtat-o o vârstă jumate mereu prin ușa casei întredeschisă

voi scrie într-o lună 100 de poezii despre Moarte am să mă plictisesc apoi și am să public încă o carte o carte cu coperți negre citită prin gări prin săli de așteptare la clasa a II-a de

cadavre de pescăruși în putrefacție vânt aspru bărci colorate singurătatea Bătrânului de la Far tu n-ai să mori niciodată spunea eu râdeam și îl ascundeam într-un cerc roșu aluneca peste

nu poți să scrii cu pumnul strâns a durere nu poți să faci din lacrimă pod peste mările altor cuvinte nu poți elian renunți la a mai coborî treptele spre apele tulburi ale pământurilor te