telegrama din vara lui \'88

și dintr-o dată nimic nu mai are vreun sens ca o telegramă scrisă într-o vară prin \'88 în care îți spuneam că nimic nu are rost nimic nu are rost nimic nu are rost dragul meu e inutil și ascuțit feminin să recunosc iar și iar că aveam dreptate telegrama nu am trimis-o atunci nici astăzi nu va ajunge la tine dar vreau să îți spun că încă mai port uneori când trec prin gări de provincie urma strigătului tău de durere care m-a ajuns din urmă atunci m-a dus prin lume departe m-a călătorit prin țări fără nume prin case de fum și prin subteranele pământurilor strigătul tău da strigătul tău de durere pentru cea pierdută atunci știu ai scris 1000 de poezii boeme pe note de plată târzii ai desenat un timp caricaturi stinghere pentru încă o pâine pe masă ai privit cum timpul ți-a mușcat adânc din carnea trudită cum alte femei și alți prieteni te-au părăsit rând pe rând știu poate tocmai de aceea privind acum spre strigătul tău de atunci își spun că ți-am scris o telegramă prin vara lui \'88 chiar dacă nu am trimis-o nicicând și oricum printr-un ianuarie 2007 presimțind că în curând voi locui prea aproape de tine îți spun că nimic nu are rost dragul meu nimic nu are rost (poate doar vremea când printr-un oraș de provincie călătoreau fără bilet într-un autobuz galben doi poeți și da nicicând doi poeți nu au stat mai aproape și da nicicând doi poeți nu vor sta mai aproape)