Amintiri dintr-un oraș părăsit

îmi aduc aminte zăpezile uluitoare și munții nu știu de ce în ultima vreme cuvintele parcă le rup din carne din os și din sânge le arunc înspre lume și fug Cinematograful în copilărie mergeam aproape în fiecare zi la cinematograf mă uitam la filme indiene și râdeam în hohote mai ales când vedeam fetele acelea cântând pe dealuri viu colorate toți începeau să mă înjure și îmi spuneau să tac dacă stau bine și mă gândesc am și plâns o dată la nopțile cabiriei atunci toți m-au privit mirați mi-au spus să tac și iar m-au înjurat la cinematograf era bine biletul era ieftin cu reducere uneori intram pe ușa din spate atunci îmi spuneam că sunt o mare aventurieră fugeam de la școală mai ales de la orele de matematica dirigenție chimie fizică economie politică îmi cumpăram țigări cișmigiu erau lungi și îmi plăcea numele lor le ascundeam în geantă și orașul era numai al meu cu toate cinematografele lui eram un om liber apoi într-o zi m-au prins părinții maică-mea m-a tras de codițe tata s-a uitat la ea și i-a spus lasă fata în pace și hai să intrăm și noi la film tu danule fugi la școală și acum mai merg câteodată singură la cinematograf din ce în ce mai rar e drept plătesc întotdeauna biletul când stau pe întuneric în fața ecranului uriaș îmi dau seama că nimic nu s-a schimbat nimic pe cuvânt doar cinematograful orașul țigările în rest nimic pe cuvânt orașul e al meu cu toate cinematografele lui sunt un om liber Moartea tatei atunci am ieșit pe stradă erau mulți oameni în jur se grăbeau voiau cu toții să ajungă undeva am privit îndelung norii cum treceau pe cer și mi-am spus că eu nu am să mor niciodată aveam 13 ani și foarte multe pietre colorate primite în dar de la el atunci am descoperit că dacă strigi nu te aude nimeni și chiar dacă se oprește cineva să te privească atent nu are nicio importanță atunci am coborât în mine adânc și mi-am spus că am să scriu într-o zi cuvintele acestea Ana după moartea tatei Ana a început să tacă tăcerea ei o făcea și mai frumoasă (la nașterea mea doctorul i-a spus Ană cum s-a putut naște din tine un copil atât de urât aveam păr pe tot corpul 900 de grame dar voiam să trăiesc și am trăit) Ana a iubit un bărbat apoi a murit pentru că spunea ea fără el pietrele nu au nicio culoare fie vorba între noi nu am înțeles niciodată femeile care iubesc pentru totdeauna Sânziana era bunica mea excentrică fuma și vorbea franțuzește tot timpul asta și pentru că își petrecuse tinerețile la Paris de acolo s-a întors fără niciun ban dar cu un geamantan de cărți și cu multe sfaturi utile educației mele spunea ea desigur nu eram de aceeași părere avea un țigaret lung și îmi povestea tot timpul despre viețile pictorilor poeților și ale altor personaje cărora pe atunci chiar nu le dădeam nicio importanță acum când mă gândesc la ea parcă m-aș privi într-o oglindă ovală cam atât în rest nimic doar munții și zăpezile uluitoare