în sala 43 coboară-ncet crăciunul, muncitorii de pe schelă gletuiesc holul
primele vocalize ale zilei, undeva la etaj, aceeași talpă izbită-n podea a profesorului marcând tactul
în stânga, un cor
într-un tablou, o armată predă cheile cetății unei alte armate
într-un bazar, doi bătrâni scot cutii mari cu fluturi
clasoare cu timbre în fapt
unii sunt fetuși, alții prunci, alții ar fi putut să
Generație-mpușcată-n aripi
smulgem microfonul reporterului la știri țipând isteric după adevăr
nu ne-am confecționat o carieră din x, y sau z
n-am pus botu’ la șmenuri. asta e. n-am putut.
Am
avea cea mai frumoasă nemurire pe care am văzut-o vreodată la un muritor.
își purta singurătatea la braț, ca pe o mare doamnă, singura cu care accepta să-și împartă kimonourile copilăriei, o
Locuiesc în țara ușilor închise
(În fiecare casă vei găsi un meșter_al_porților_închise, le construiesc precum lutierii vioara, din lemn dar
nu se deschid niciodată.)
Aceste rânduri nu sunt
Păpușile așteptau cuminți în cutie Crăciunul. Prin gaura cheii, priveau pomul colorat cu bucuria pe care o au uneori copiii când în oraș vine bâlciul. Fetițele se foiau nerăbdătoare în cameră în
s-a trezit într-o noapte din somn: nu mai era copil și acceptase pentru prima oară asta
privea cearșafurile albe, și ele vor încărunți într-o zi, luciul lor de oglindă va deveni mat
surd la
I. Manifestul osiric
Arta osirică își dorește ca publicul să deosebească sunetul produs de un om de acela produs de o mașină...cultivă o acuitate fină și mai ales un proces de devenire,
Plouă metallic în geamul mașinii, nu mai am vârstă nici pe tine nu știu dacă te-am avut vreodată, cine din cine se naște nu mai contează
rimelul întărit pe gene e pământ te trage să-i răscolești
pe întinderea translucidă ne clătinam
doi pinguini imperiali spre vasul aburind al unui alchimist cu capul țuguiat
o casă de gheață albastră, o sanie fără hamuri
soldați legând mâinile lui
Întind cuvintele spre tine ca niște mâini, stalagmite căutând firul netors al unui sărut.
Când îmi apari ca o boltă, le distribui într-o pădure defrișată de fenomenul tungusk
degetele
Cu toate acestea, în casă mirosea a cozonaci. Crăciunul venea și peste vii și peste morți, peste drepți și peste nedrepți cu aceeași blândețe. În hrubele lor de ciment înghețat, oamenii își aduseseră
II
Aspasia asculta cu capul plecat gândurile colegilor și parcă niciodată nu se adunaseră atâtea lucruri frumoase de spus. Făcuseră și o felicitare cu citate celebre luate de pe internet, apoi
mă odihnesc pe propriu-mi umăr ca un vultur regal, dominând înălțimile, aș cerne apa prin sită,
poate că e nevoie să pleci puțin departe, să te privești prin lentilă ca pe un plop
ca pe o
eu sunt spinul care-mi intră-n ochi eu sunt și ochiul
la început te priveam dinlăuntru eram fixați de o aceeași coloană vertebrală apoi te-am privit din fereastră apoi de la poartă apoi am devenit
plouă și li huan zâmbește
apa adunată în butoaiele mari de lemn
croncăne a moarte îndemnând-o să viseze zăpada
plouă și tiu lin privește spre munți cu resemnare
drumul meu a fost mereu plin de
ochiul meu era ascuns după o fereastră auzeam meșterii cioplind inima ta cum respiră
mă coagulasem în gând ca o buclă de aer miniaturiștii au lăsat pagina mea albă și-atunci am simțit cum ai început
au fost momente când viața mea a fost o albie secată
mai respiram ici colo într-un ochi de apă. el a așteptat
lângă mine să vină ploaia. carnea mea desfăcută n-a dat-o corbilor
mi-a despletit
când eram mici, ne făceam nevăzuți sub fire de iarbă
părinții ne căutau cu disperare neînțelegând de ce sunt atâția greieri
îți zăream doar ochii pierduți într-o pădure de săbii
degetul-arcuș
KK