Poezie
fir umed
2 min lectură·
Mediu
Întind cuvintele spre tine ca niște mâini, stalagmite căutând firul netors al unui sărut.
Când îmi apari ca o boltă, le distribui într-o pădure defrișată de fenomenul tungusk
degetele noastre-mprăștiate pe covor - piese de șah, grupate-ntr-un miriapod uriaș
mâna ta are formă de aripă, în acvariul palmei mele înoată pești ca și cum un iluzionist
le-ar împreuna printr-un tub optic într-un joben din care ies iepuri izbindu-se de timpane
Pe un pat de spital, punem într-o desagă cuvintele albe, în alta, pe cele negre.
Cuvinte cangrenate sângerând de germenii altei lumi
Pronunță-mi numele ca un strigăt de lebădă!
Spune-mi, iubite, în clipa asta suntem vii sau am murit demult, fără să știm?
În noi s-au terminat războaiele? E pace? E pace pe drumul spre tine?
ești drumul spre Emaus, spre Eleusis? Buddha Bar?
Moartea poate dansa, să-i dăm o eșarfă de lună
Genele ei ca niște rădăcini de copac horcăie scrijelind întunericul
o pisanie învelită în cergă, de undeva ape cer un țest de aghiazmă
Cuvinte dezbrobodite, cuvinte deshumate, cuvinte fără-nceput și sfârșit
Cuvinte fugite din leagăn, cuvinte oarbe
unde locuim noi, iubite? În mine? În tine? Niciunde?
trupurile noastre închise în colivie lasă spiritului o dâră de fum
iubim când nu mai ieșim înaintea aproapelui să-i prindem gândul într-o plasă de fluturi
îl lăsăm să ne fulguie încet, a cuvânt...
012539
0
îl lăsăm să ne fulguie încet, a cuvânt...
nu stiu cum v-am gasit. din una in alta.