stolen time

în sala 43 coboară-ncet crăciunul, muncitorii de pe schelă gletuiesc holul

primele vocalize ale zilei, undeva la etaj, aceeași talpă izbită-n podea a profesorului marcând tactul

în stânga, un cor și carmina burana, în dreapta, un coșar sărit dintr-un clarinet strident

trandafirul, gratiile, caloriferul, cursa de șoareci, clavinova stricată

pereții văruiți pân’la glezna tavanului. n-au avut scară să urce mai sus.

n-am avut scara de pe care să m-arunc înaintea destinului.

dincolo de geam, orașul cu plămânii lui vechi. vine crăciunul

cu bănuți de liniște presărați în urechile vrăjmașilor

mucegaiuri topindu-se din încăperi ca o zăpadă murdară

griul își modulează densitatea spre lumini

nu pot posti pentru mine, o să-ncerc pentru alții

timpul e o povară aici, mi-am adus fluturii să mă-nveselească dar

ei au început să-mbătrânească-n tablouri,

își ascund fața, lăsându-și doar spatele gol biciului privirilor

să nu confunzi minciuna cu un adevăr incomod, îmi spun și deschid fereastra

aerul dă năvală ca un porumb călător purtând sub pene o epistolă

de la bunii mei prieteni, sf. ioan maximovici și sf. luca al crimeii.

am promis pe ultimul c-o să-l pictez curând

…să fii surghiunit la cercul polar de nord…n-am nici un drept să mă plâng

de ce mi se întâmplă

celălalt a fost mereu otrăvit

ce-nseamnă pentru mine procesele astea?

de un an mă numesc cod civil, cod penal, mă numesc tribunale,

domnule președinte, curtea de apel e o decapitare de aripi.

pentru mine, procesele au fost o rupere din lanțuri

au fost o rupere a cutumei că m-am născut în genunchi

a cutumei unor crăciunuri desculțe

fenomenologia nașterii unui aisberg în mijlocul căruia se cufunda sămânța unui continent mai frumos decât atlantida

oamenii care au canon să facă un bine, fac un bine chinuit

un bine contorizat precum energia sau apa caldă

binele trebuie să țâșnească din noi precum apa din pământuri

aș vrea să ningă de crăciunul acesta cu oameni cum ninge cu pești în ocean

să fie un frig autentic, nu unul cauterizat

și-ntr-o cutie mică să primesc o boabă de înțelepciune

să ningă c-un pas înainte spre un oraș tors din rai

să ningă cu sânzienele nașterii lui Hristos

să ningă cu frumos o lume ce se stinge pentru a naște o alta

o lume în care farmaciile nu mai sunt

o antecameră a morții

nu smulgeți plantelor dinții puterii de a ne tămădui

lăsați laptelui o constelație lactee prin oasele noastre

ora în care locuiesc să fie o oază de pace și

nu ne rămâne decât copaci să-nflorim pentru o clipă lăsați fluturii să vină la mine

din mirul nostru închegat să zidim poduri, să pavăm casele și străzile cu chihlimbare

eminescu voia o pasarelă dinspre copou spre galata, hai să-i facem noi

din marame țesute cu lacrimi de pasăre

un singur cuvânt e de-ajuns să se spargă porțelanul din noi