antinomii către tinomius

eu sunt spinul care-mi intră-n ochi eu sunt și ochiul

la început te priveam dinlăuntru eram fixați de o aceeași coloană vertebrală apoi te-am privit din fereastră apoi de la poartă apoi am devenit un punct în afara cercului, am construit un drum, inevitabil, o răspântie

pielea mea are striații de fagure iar marea e un stup în care dorm coconii de pește

undeva într-o moară se macină sorii. galaxiile destupă gura sacului flămând după făină îndesând sub țesătura aspră de cânepă un perpetuum mobile de inox, o prăfuită cale lactee

ce frumoasă e starea unei femei care-și așteaptă bărbatul acasă. sunt un șarpe alb. torc. un fum liniștit înaintea colibei. când o să vii o să alungim îmbrățișările scobindu-le-n piatră. o să scoatem sarea din săruturi

mușcăturile tale sunt abia culese. au parfum de liliac, un liliac baobabic ori poate anahoretic

azi am trăit o stare incredibilă: am pictat cimintirul fluturilor_scoică

stau cocoțată pe pervazul ceardacului parc-aș fi un copil la bârnă. dincolo de gardul ăsta e un alt gard. cum ar fi dacă în locul cerșetorului de la capătul străzii un copil ți-ar întinde nu bascul ponosit pentru un penny, ci un bol cu un pește cerșind aer pentru el?

floarea nu se supără niciodată pe cer că nu trimite ploaie, dar se mânie pe omul care nu vrea să-i toarne o cană cu apă

există o specie de fluturi ce poartă smoking albastru doar atunci când sunt miri. și când se desfrunzesc pe zăpadă a visare

am vrut ca în picturile mele obiectele și ființele să se afle într-o lumină desăvârșită, hrănindu-se cu tuberculii unei zile fără înserare dar linșarea umbrei a dezgustat conturul fiecăreia. umbra nu ucide frumusețea, nu e o corseletă în jurul taliei fluide...umbra nu...umbra lasă lumina (o ajută) să respire