colindul cămășii albastre

pe întinderea translucidă ne clătinam

doi pinguini imperiali spre vasul aburind al unui alchimist cu capul țuguiat

o casă de gheață albastră, o sanie fără hamuri

soldați legând mâinile lui jivago

stepa părea un invert colours din ghetsemani

purtam daruri încrustate, dinspre apus tu, cu soarele pe umeri, bărbatul, femeia...o treime din care lipsește un copil și magii

priviți de pe tabla de șah, păream o constelație

cu regi, nebuni, cai și pioni

mi-e dor până la sarea din oase

m-aș culca între umerii tăi și m-aș opri din plâns

doar dacă aș smulge o promisiune cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de sfârșit

mâinile tale se roagă - cub alb sub brad

tremur ca într-o exorcizare

fiecare glob agățat e un gând pentru cei ce sunt și

nu mai sunt, te privesc

întâi cu coada ochiului, apoi cu coarnele ochiului și

mai apoi cu limbile lui căprui, spatele tău ca o fereastră

ni se aprind luminițele, împreunați, suntem o boltă de stele și te nasc și mă naști

nu-i așa că demult

când eram copii

m-ai zidit într-un om de zăpadă ca într-o mănăstire a argeșului?