Jurnal
Și ce mai faci tu, Dana Banu?
jurnal de Iași 2006
4 min lectură·
Mediu
Uite că m-am dat cu trenul după ani mulți de abstinență, mi-am luat bilet dus-întors de la agenție cu 2 zile înainte, deh, ardeleanca din mine și-a spus cuvântul, mă gândeam că am obiceiul destul de ciudat ca atunci când urc într-un tren să nu mă mai întorc de la destinație. După ce am bâzâit pe mess pe toată lumea să mi se alăture, obositor demers, fie vorba între noi, îl iau pe fratele Caragiu, îl iau vorba vine, dragi agoniști, dacă l-ați fi văzut pe Florin alergând disperat să prindă trenul spre Iași fix la ora 6 când se crăpau zorii către ziuă ați fi înțeles neliniștea mea de moment cum că aveam toate șansele să mă călătoresc cu trenul spre departe singură și cucă. Caragiul de Florin a ajuns la timp, spre încântarea soțului meu care privea de pe peron ușurat.
În tren a fost bine, mai ales pentru ceilalți, vagon restaurant nu era, de fumat nu se putea fuma, de mâncat se mânca, adică mânca băbuța de lângă noi, chiftele cu usturoi și ceva dintr-o cutie de margarină, ceva cu ceapă.
Am ajuns la Iași, în gară frumos, nu uit să vă spun, gările sunt marea iubire a vieții mele, întotdeauna îmi fac o fotografie în gară, de data asta nu mi-am făcut, nu aveam aparat foto, l-am dăruit fratelui Konig drept mulțămire pentru cele 378 de poze(reușite) pe care mi le-a făcut, exagerez desigur, dar nu prea mult...
Am luat cu fratele Caragiu grabnic un taxi și ne-am îndreptat spre hotelul inspectoratului școlar unde eram cazată eu. Acolo am cunoscut-o pe Alina Manole, o prezență grațioasă, primitoare și cu zâmbet prietenesc, sincer, pe față. Am întrebat degrabă de Barac cea Ioana, aflasem că stau în cameră cu ea și aveam oareșce emoții de iarnă. Ioana nu era, a venit mai târziu cu Bobadilul domn și agonul Nanu, era în schimb o fată în cameră, îi spunea, și îi mai spune încă, Ramona Secrieru, când am intrat s-a repezit la mine și m-a pupat, eheheee.... și când a început să vorbească am înțeles că vine dinspre Ardealul meu și m-am înseninat.
Am coborât mai apoi cu Alina Manole și Caragiul frate să vedem unde își odihnește trupul obosit de drumuri Florișteanul(așa îi spun eu Poetului Siliștean) am bătut sfios la ușă, i-am auzit vocea din baie: \"intrați că sunt la duș, veniți și voi\". După așteptarea de rigoare, iese domnul cel Siliștean în chiloți dar cu cămașă cadrilată și cravată maro să ne dea binețe. Ne dă binețe și ne ia la preumblări prin oraș(își pusese între timp pantalonii), pe mine și pe Caragiu Florin, asta însemnând că ne-am învârtit prin urbe cu drag și spor de ne gândeam că ajungem în departarea departelui. Am parcat discret la mall, acolo ne-am dat cu scara rulantă, Floriștenul întreba toate fetele dacă vor să se mărite cu el, chiar și eu le-am întrebat dacă vor să se mărite cu el, nicio șansă. Am băut cafele, n-am mâncat nimic și apoi am plecat spre locul faptei veseli și înfometați.
La Pogor, frumos, am pupat cu drag și spor tot ce am prins în cale, lume multă, zaiafet, nu se fuma decât afară.
Am văzut brăduțul, atracția mea principală, sincer m-am pus pe drum pentru brăduț și Moș Crăciun, deh, infantilismul meu proverbial, să nu mai spuneți la nimeni.
Cenaclul nu vi-l povestesc în amănunt că e jurnalul meu.
Am băgat de seamă că nu se dau cadouri de la moș Crăciun numai dacă citești o poezea sau două, cumpăr repede antologia unde cu onor apar și eu, mă uit peste ea, aleg să citesc un text de-al meu și un sonet al Poetului meu de suflet Adrian Munteanu.
A fost bine și frumos, detaliile, repet, să le dea ceilalți în drept.
Acum am obosit să scriu la jurnal, dacă se află doritori să știe cum ne-am întors în capitala mamă, cum a întrebat-o Florișteanul la Bolta Rece, a doua zi(când am mâncat și noi ceva) pe doamna care servea la masă despre ce mai fac Creangă și Eminescu, lăsați un semn pe aici, dacă nu, vreau să vă spun că a fost bine, frumos și obositor.
Oricum, am cunoscut acolo o fată cu voce de înger, ea va cânta la Deko sâmbătă, vine tocmai de peste munții mei de acasă o cheamă Ramona Secrieru și ne va colinda cu voce de Ardeal.
0155.470
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 732
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “Și ce mai faci tu, Dana Banu?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/jurnal/221081/si-ce-mai-faci-tu-dana-banuComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Am trecut prin Bolta Rece cum a trecut gândul unui oraș în care nu mai încape decât armonia. Pentru o încercare de îmbrățișare dau cu sunete grele și ascuțite ca o mulțumire pentru efortul deloc efort fiindcă a fost cred cu inimă al Almei Danielei Negrului și Albului ...Pentru mine Iașul se află prieten este după cum doresc atunci când doresc. Ce poate fi mai grozav decât să ai tovarăși la drum. Și la această ediție drumul a fost preumblat. Nu spun cu rostire niciun nume fiindcă de aș uita pe cineva bine nu mi-ar mai fi. Am întrebat în Bolta Rece pe tanti ospătărița de nu cumva au văzut în ultima vreme pe Domnul Eminescu pe Domnul Creangă și femeia s-a uitat lung la mine a zâmbit după care a spus Nu nu domnule nu i-am mai văzut demult poate or fi și ei cu treabă..poate Mulțumesc Iași mulțumesc Poezie punct ro. La fel aș fi vrut să spun și în spațiul amintit de Daniela Bordeianu dar am sosit târziu și porțile au fost închise
0
mulțumesc Dana Banu pentru subțire trecere
0
Distincție acordată
pentru povestașa dinspre suflet, care o găsit binie cum să le spună pe nume și oamenilor și locurilor, cum să audă cântecul din oamnei, cum să scrie despre sensibilitate și înlăuntru fără teamă și mai ales fiindcă ne-o aduce sâmbătă la Deko pe Ramona, care am auzit că are o voce îngerească.
spuneți-i florișteanului că îl primim la deko, alături de cântecele mariei și ale ramonei, fiindcă altu fel nu se poate înainte de sărbători, de la Iași spre București colinde.
(Elianule, cel mai mult apreciez inima și înțelepciunea.)
Ela

am scris textul acesta subțire dintr-o suflare, la îndemnul Danielei Bordeianu, femeie dragă sufletului meu, abia aștept să treacă anul și în iarna care o să vină dacă timpul va mai fi răbdător cu mine să plec spre Iași cu pas grabnic și sufletul la fel de deschis
Florișteanule, tot respectul:)
Florișteanule, tot respectul:)
0
Mulțumesc celor două Dane, pentru tot ce au făcut pentru Virtualia.
Și lui Silișteanu pentru zicerea antologică:
\"Am întrebat în Bolta Rece pe tanti ospătărița de nu cumva au văzut în ultima vreme pe Domnul Eminescu pe Domnul Creangă și femeia s-a uitat lung la mine a zâmbit după care a spus Nu nu domnule nu i-am mai văzut demult poate or fi și ei cu treabă...\"
Și vouă, celor care ați venit de departe, și celor care ați venit de mai de aproape. Și celor care n-ați venit, dar ați citit, și celor care n-ați citit, Virtualia vă mulțumește și vă așteaptă în fiecare an, la Iași, în Casa Pogor.
P.S. Voi scrie și eu o cronică de cenaclu, \"curând\", vorba ceea. :)

încă de anul trecut îmi propusesem să vin la Virtualia 2006. Dar uite că n-am reușit. Și poveștile voastre mă fac să-mi pară rău că n-am depășit niște bariere psihologice: \"Ce să caut eu între atâția poeți valoroși ?\".
Poate în 2007 reușesc să încarc mașina cu constănțeni și să ajungem pe la bolțile alea reci, dar pline de veselie.
Poate în 2007 reușesc să încarc mașina cu constănțeni și să ajungem pe la bolțile alea reci, dar pline de veselie.
0
iată că bietul meu jurnal ajunge purtător nedemn de cuvânt, la asta chiar nu mă gândeam, de vină e numai Bordeianca cea aprigă(care și-a închis pagina de comentarii la adevărata cronică de până acum a faptelor săvârșite) și cum spuneam înainte, ea este mult dragă sufletului meu, că doar ea era cea care striga după mine, citez din memorie:\"vino să te pup, că ești un copil frumos cu suflet curat\" pe la ceasurile 3 ale dimineții prin Iașiul cel și mai frumos
Alina, fă bine și nu lăsa subțirimea mea de jurnal să încheie povestea;
Dan Norea, la anul treci cu mașina ta plină de constănțeni prin bucurești, oi avea și eu probabil loc de cinste prin portbagaj, rezerv un loc de acum:)

dragi mi-s randurile astea ... le-am citit pana acum de nu stiu cate ori . Si daca peste un an vei bate la usa camerei dupa ce eu voi fi stat singura cateva ceasuri...la fel te-oi pupa. nu fiindca ma bucur atunci cand singuratatea se imprastie, ci fiindca ai un ceva al tau care indeamna omul sa te pupe ,,la prima vista,,: nu cred ca nu stii asta!
Oameni buni, am fost de fata atunci cand fratele nostru Silisteanu, zis (aici) Floristeanu,a intrebat pe tanti de la Bolta Rece despre domnii Eminescu si Creanga!:)
Apoi, tare-ti multumesc si tie si Victoriei Luca pentru scumpa (prea scumpa!) de prezentare ce ati facut-o aici legat de venirea mea la Deko. Musai vin si data fiind apropierea Craciunului, colindele, de-acasa, s-or tine scai de sufletul meu...
Fa bine, intreaba-l pe Silisteanu daca sa aduc au ba pateul la Bucuresti: altul, fiindca cel care era in discutie sambata noaptea , l-am papat vineri dimineata la 3.
Si nu in ultimul rand, multumesc tuturor celor implicati in organizarea evenimentului Virtualia VII, precum si celor prezenti fizic sau sufleteste (bag mana in foc pentru Cineva, persoana importanta, nu spun cine, care s-a prezentat astfel!! )in Podul Casei Pogor, la data de 16 decembrie ale lui 2007. Va imbratisez cu drag pe toti. Sa ne revedem cu bine!
Ramy

...Podul Casei Pogor, la data de 16 decembrie ale lui 2006.
0
Scriu in mare graba din capitala Banatului unde ma aflu cu trebi negustoresti si fara diacritice ca sa multumesc si sa va sarut celor si pe cei care ati fost acolo si unde doar inima mea a ajuns. Nu va trece mult si tare ma voi razbuna si voi fi acolo cand asemenea lucruri se vor mai petrece, pentru ca pun la cale intoarcerea noastra unde se vorbeste frumos romaneste.
0
tare frumos ai scris, Danuta, si ma bucur mult ca indemnul meu te-a facut sa ne lasi aici povestea despre cum a vazut Elian Iasi-ul.
citesc si zambesc.
stii ce-ai uitat?
shaorma de la 3 dimineata a zapacitelor Barac si Bordeianu, cand te dureau picioarele de numa, si astea doua voiau sa mance:)
ma bucur mult c-ai scris, imi pare rau ca n-am stat destul impreuna.
sarbatori frumoase, Danuto!

Ramona, Maria, Daniela eu fac frumos și cuminte o reverență, mi-am făcut datoria obligatoricească de a spune despre mine cum m-am călătorit spre Iașiul cel Iași, vă mulțumesc că vă simțiți bine prin pagina mea și pe lângă mine, asta îmi reconfirmă ideea că sunt o fată de treabă:))narcisismul meu stă la soare și râde cu gura până la urechi
acestea fiind spuse, nu mai continui jurnalul că mă cam obosește efortul și ajung să dea prietenii după mine cu bolovani pentru că îi povestesc în cititul lumii:))
mulțumesc pentru blândele și îngăduitoarele voastre priviri asupra personalei aiasta

interesanta epopea, ai talent si la proza ca si la poezie,
ce ma mira, ca in cealalta cronica apari si povestita si fotografiata de Daniela iar tu nu pui nimic aici de ea, e o mica discordanta ca si co-autoare a aceluiasi moment pentru noi cititorii care nu am fost acolo.
stima