Cântecul celor 100 de poezii despre Moarte

un poem scris la respiratie cu treceri rapide de la o imagine la alta. inceputul si sfarsitul bun.un poem cantec. strofa a treia mi se pare ca legatura/baza.

Cristina, poezia aceasta mi se pare de departe cel mai bun text al meu postat pe agonia pana acum...

desigur e subiectiv răspunsul meu dar crede-mă, uneori am dreptate(sau nu:)...

PS: oricum, iubesc poezeaua aceasta, aviz amatorilor de comm-uri demolatoare:)))

voi scrie într-o lună 100 de poezii despre Moarte
despre cum o țin în sertar și îi cumpăr
în fiecare dimineață iaurturi și prăjitură cu mere
(Dana Banu)

De strigăte-i lumea plină,
De-osanale tu ai parte:
\"Dana Banu e regină,
Ne-a scăpat pe toți de Moarte.\"


Deci n-am voie să demolez !? OK !
Poezia este una din cele maii bune scrise vreodată... pe pagina asta. Cel mai mult îmi plac primele două strofe și ultima. Cum fiecare merită câte două stele, ar trebui să fie în total 7.
Ai, măi, că sunt serios ! Chiar îmi place.

hai că mă \"inervez\" acu\' Dan Norea, îmi dau 7 stele și mă duc la plimbare:)))

desigur că poți demola, tu chiar crezi în vorbele mele povestitor glumețe?

nu sunt un poet de viță nouă...uneori, la poezii ca acestea, îmi dau seama cine e cititor de dana banu sau nu, tu ești...aprecierea ta însemnă mult pentru mine astăzi, îți mulțumesc

Nu pot să trec pe aici fără să las un cometnariu. Sper că fac și eu parte din cei care sunt cititori de Dana Banu. Dă-mi voie să te aprob, poezia chiar este genială și să știi
că e bine să îți placă propriile texte. E o dovadă de cunoaștere a eului propriu, părerea mea.
Am remarcat desigur toată poezia, însă sunt unele părți care mi-au plăcut...și le-am recitit și iar și iar...și tot nu m-am săturat de ele.
Uite să îți zic ce mi-a plăcut:

\"voi reveni apoi prin orașe uitate
cu pixul meu verde iscălindu-mă-n grabă
pe note de plată\" - amintirile nu te lasa în pace, nu, dana? Clujul ăsta, unde veneai la Arizona, cu hârtiuțele tale roz și pixul cel verde. Te mai aștept.
\"voi pleca departelui frate să îi aduc încă un pas
mă voi răsfăța prin ochii lumii o vreme
iubindu-mă mult boem și stingher\" - asta e genială de-a dreptul.

- strofa a doua are mult potențial, dar dacă nu îțo e cu supărare eu aș renunța la verbul \"e\" din versul al treilea, așa văd eu, desigur, decizia îți aparține

\"despre cum o țin în sertar și îi cumpăr
în fiecare dimineață iaurturi și prăjitură cu mere
despre cum pentru ochii lumii închiși se scrie încă o carte
o carte cu coperți negre și pietre-însemne aruncate în vânt\" - aici sunt perfect de acord cu prietenul Dan Norea.
Maiestatea Ta, Dana Banu, ai binevoit să închizi moartea în sertar. După ce sărăcie o mai hrănești?
- iar ultimele două versuri mi-au ajuns la inimă, sincer amu

Deci, draga mea ardeleancă, Dana Banu, nu am vrut în niciun fel să te scutesc sau să te menajez. Acest poem pur și simplu mi-a plăcut. Chiar e genial. M-ai făcut să-mi doresc să mai trec.

Cu drag, DAniel.

se pare că rămâi adeptul înfocat al poeziei mele de acum câteva luni \"Arizona\":), asta desigur mă bucură...observ că ai și descoperit locația, acum câteva luni spuneai într-un comentariul la acel text că nu ai auzit niciodată de ea, acum se pare că mă aștepți acolo primitor:)

Moartea trebuie hrănită ca să poată dărui \"poezii geniale\":) , nu te încrunta, ai vreme destulă înainte, ai să descoperi că am dreptate și ca să vorbesc măreț...toți ne hrănim Moartea încă dinspre naștere

în rest, ce să mai spun în fața unui asemenea cititor și în fața unei asemenea comentariu...

mulțumesc:)

unui asemenea comentariu

eh, vremurile...tinerețea:)

„Ca si moartea, poezia e inepuizabila.” (Grigurcu)

Printre gandurile si cele mai comune este moartea insa poezia epuizeaza teoretic moartea imbracand-o intr-o vesnic si inepuizabila sete de viata ... exista visul speranta cuvantul ca factor absolut
prin care indepartam capetele (nastere-moarte)
acestea sunt doar niste margini deschise, iata de ce moartea
nu este ca si poezia dimpotriva moartea se unicizeaza devenind personala pe cand poezia tinde spre inefabilul lumilor nascatoare...
iata cum poetii dobandesc eterniatate chiar daca si aceea marginita
iata cum poezia este inepuizabila precum viata... moartea este doar o transformare de stari...
Fiecare om alege una dintre sintagmele:
„Ca si moartea, poezia e inepuizabila” ori „Ca si viata, poezia e inepuizabila”... eu inclin spre a nu da un verdict!

se pare că textul meu, care îmi place și astăzi la fel de mult ca ieri, asta e o noutate(nu sunt constantă niciodată în aprecieri)nu doar că ți-a intrat în atenție dar te-a pus pe gânduri, despre moarte nu mă pronunț, ca și tine, ar fi un demers inutil cert este că eu, bâtrâne, sunt împăcată cu Totul deci și cu Poezia și cu Moartea...

îți mulțumesc, recunosc, trecerea ta mă bucură mult de fiecare dată:)

după părerea mea ar merge fără \"am să mă plictisesc apoi și\", îmi pare că scapă din frâu interesul cititorului chiar de la început. În rest,regăsesc motivul vieții ca peregrinare, întâmplată în ritm pasionant, cu alternări de construcții și deconstrucții, până în vecinătatea punctului niciodată atins din care vibrează cântul mut, \"un cântec de Moarte prelung dar albastru\". Prin aceasta reușești dai textului tresărirea vieții. Iarăși mi se pare, fără să sune neapărat rău, puțin facil: \"despre cum o țin în sertar și îi cumpăr în fiecare dimineață iaurturi și prăjitură cu mere\", după părerea mea ar putea lipsi. Este un text viu, simfonic, aerodinamic...

mulțumesc pentru lectură și trecere

o seară bună