Dana Banu

Astăzi m-am întâlnit cu Maria Gheorghe, o româncă din Canada, mi-a adus un trandafir alb din partea unui bărbat pe care nu îl cunosc și mi-a spus că sunt vreo 50 sau 60 de oameni pe acolo, prin locul

cum stau așa în lumină deodată pe mâna mea un ceas desenat cu pixul începe să ticăie grăbit ca apa iute și rece de munte alunecă vremea în care alergam printre șinele de cale ferată la marginea unui

sunt oameni care stau la pândă mereu între pereții unor întâmplări fericite și rare oameni care își leapădă în fiecare seară pielea îndelung tăbăcită de îndepărtare de irosire de teamă născuți pe

Mulțumesc pentru întrebare, ce să fac și eu, plec, mă întorc, scriu, șterg, iar scriu, iar șterg, iar plec, iar vin, ca întotdeauna, nimic nou prin tranșee. Despre toamnă tac, am să scriu la

nu îți dă nimeni nimic toți așteaptă cuminți ca niște căței de lapte să îi iubești să îi strângi în brațe să îi aduni lustruiești piepteni să-i speli de păreri de rău de boli văzute și nevăzute de

coboară toamna peste orașele transilvane lumină aurie parfumuri vechi în șipuri colorate perdele ce ascund cu zâmbet fin îndepărtarea pun la drum înserarea trec desculță peste munții cei de acum

coboară printre oameni femeie scoate din cutie vioara cea veche la ferestrele caselor mici și albe cântă iar despre sori și păduri nesfârșite plouă fără întoarceri peste noapte s-au ridicat ziduri

când rămâi oarecum suspendată între dimineața de mâine și seara de acum îți spui că trenul din care ai coborât nu va pleca mai departe și asta e îndeajuns bucureștiul rămâne deocamdată capăt de

în fiecare anotimp locuiește un om bătrân licurici la margine de femeie desenează cuminți rosturi întâmplări și distanțe cam ăsta e peisajul dezolant oarecum și fără culoare îl acopăr cu pânză nouă

mizantropia mea așteaptă indiferența lumii să răspundă la apel uite ăsta e părul danei banu a fost cândva negru acum e roșu cu accente venețiene astea sunt mâinile danei banu ele scriu dintotdeauna

asta nu e o poezie e o rupere de nori despre toți cei care stau cuminți așezați în vitrină și râd și râd și râd și râd fac tumbe cu grație ca și când fiecare zi ar fi prima din restul celor care

vara asta e plictisitoare ca un amant de care nu mai poți să scapi printre cearcăne facturi plătite la timp și creme cu filtru UV cioc cioc cioc bate în tâmpla stângă cu un ciocănel de

nu m-am mai dat cu trenul de mult călătoresc doar cu mașina argintie a casei șoferul este acum soțul meu nici nu mai știu cum s-a întâmplat maturitatea asta lasă că vine ea bătrânețea sau nu se va