zigurat

aici sunt închise toate cuvintele pe care nu le-am rostit la timp potrivit
au fost oameni care și-au modelat biografiile în cadența lor
oameni pe care i-am sacrificat dintr-un gest reflex
un sâmbure de lumină întrevedeam mereu
în ochii lor cu vedere doar spre înlăuntru
orice aș mai spune acum
s-ar întâmpla inevitabil între cenușa hârtiilor arse
și catifeaua unor apocalipse obscure

pot să deschid ferestre pot chiar să le închid la loc
pot să trasez cu un creion perfect ascuțit drepte paralele cu destine ciudate
o sabie un drum prelung și o piatră albă
vor mărgini întotdeauna apele dinspre acasă

acestea fiind spuse știu că
nimicul ignoranța și praful
pulberea și dezgustul vor pustii în cele din urmă
casele prin care voi trece mereu
cu pas îngreunat de anotimpuri fără culoare

așa să îmi fie litera
mie
care am scris pe nisip
cuvinte fără de seamăn
mie
care am numărat mereu norii în fugă
și le-am decupat sori din carton ieftin
mie
care am căutat o lamură pentru întins la catarg
iar când am găsit-o
din nebăgare de seamă
am scris poezii
în loc să le trăiesc

asculta poezia in lectura autoarei