Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

lumini de veghe

1 min lectură·
Mediu
\"Photo

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici și albe cântă iar
despre sori și păduri nesfârșite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăților luxuriantă vegetație
vârste rubiniu scânteind
același trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munți a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deșerturi
vara își poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

asculta poezia in lectura autoarei
0115.133
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
108
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Banu. “lumini de veghe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/1741290/lumini-de-veghe

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bsbBBSB
Dana, ai reusit sa creezi o lume primordiala in cautarea... numelui tau, a acelui ceva care poate cateodata il denumim eternul feminin, dar numai cateodata. Alteori imbraca alte denumiri
Mi-a placut universul de vegetatie luxurianta parcurs in calatoriile spre Nord, iar luminile de veghe... sunt pentru cei rataciti care cauta calea spre... numele ei.

cu drag
Cristina
0
@dana-banuDBDana Banu
mă joc și eu pe aici de-a toamna:)

oarecum cam (prea)feminin pe ici pe colo textul da\' trebuie să recunosc...îmi place de el deocamdată, poate și pentru că e nou-nouț

mulțumesc pentru semnul de lectură

salut
0
@dan-noreaDNDan Norea
caligrafiind pe nisipuri
numele tău
(dana)

pe nisip merg și citesc
scris un nume mare - dana.
vine-un val, rămâne ana.
hopa ! trebui\' s-o zidesc.

0
@dana-banuDBDana Banu
pe nisip merg și citesc
scris un nume mare-dana
vine-un val, rămâne dan
hopa! iar zâmbesc și...
mulțumesc

o duminică frumoasă, Dane,
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
Castele de nisip am stapanit o mie. Mai rezidesc in unul sa stiu, sa am, sa fie. Din cand in cand din luna, cadranului solar ii daruiesc o soapta si-i mai arunc un zar. La ora inserarii, castelu-i plin cu lume. Copilul tau fantastic... aici e prag de taina si-s semne de noroc. e vara pe sfarsite si-n tabara e foc...
0
@dana-banuDBDana Banu
eram sigură că vii la ușa poezelei mele de aici, eram sigură încă de când scriam despre cadranul solar:)

stăpânului de castele care te afli nu pot decât să îi spun..lasă un semn de la elian prin piața Ovidiu, cu siguranță nu va mai reveni pe acolo curând dar gândul ei mână înspre Constanța ta cea de toate zilele aprigi cavalcade conduse de Raigor

numai bine, prietene, o duminică frumoasă ție și Singurătății tale

salut

PS: și da, elian trăiește încă și mai scrie, din ce în ce mai rar, poezii din veacul trecut
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
Inaripatii nostri, Raigor al tau si Naluca mea sunt pentru a fi calariti. Zborul este instapanirea (si in stapanirea) lor. Acum vezi ca un lucru face atat cat il pretuiesti si cercului i-am pus in centru umbrela Poetului si langa amicul nostru cantaret al iubirilor gingase a aparut cadranul solar unde zilnic las semne de la Iann si elian... ne vedem in poveste... ca din urma mult mai este... las chei muzicale pe portative astrale...
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Poezeaua aceasta sună a manifest romantic, dar nu e așa ceva, ci mai degrabă o chemare la vârsta eternă a poeziei, cu \"sori și păduri nesfârșite\", cu pietre care \"tresar în munți a descântec de ierburi amare (aici remarc inspirația de a integra într-un context insolit clișeul \"ierburi amare\", oarecum neplăcută fiind numai alăturarea celor două silabe \"-tre\" - \"tre-\"). Finalul este cu adevărat reușit. Asocierea textului cu imaginea (pictura lui G. Klimt) și cu înregistrarea audio contribuie la atragerea cititorului. Textul merită remarcat în vreun fel, mi-e ciudă că nu găsesc suficiente argumente pentru a-l înstela. Oricum, a fost o lectură agreabilă, drept care îi mulțumesc autoarei.
0
@dana-banuDBDana Banu
îți mulțumesc pentru semnul de lectură care m-a făcut să surâd, nu neapărat din cauza aprecierii(deși ea contează pentru mine) ci pentru că ai folosit pentru text un cuvânt drag mie(despre \"poezea\" vorbesc)

mă bucur să știu că mă citești, nu îți bate capu\' cu stelele, cum am mai spus de multe ori, orice semn din partea cititorilor mei este pentru mine un câștig

o duminică frumoasă

PS: accesoriiile nu dăunează grav feminității ba chiar dimpotrivă, o imagine și o înregistrare audio dau farmec, spun eu, oricărui text și îl mai luminează

mulțumesc încă o dată
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar


Dana Banu a coborât printre noi, cântând sub zidurile inimilor noastre, la ferestrele sufletului nostru, „despre sori și păduri nesfârșite”. Sub ploaia versurilor perfecte „pietrele tresar”, „fântâni se nasc în deșerturi”, „se aprind lumini de veghe”. „Dincolo de capătul lumii”, „vara” „caligrafiind pe nisipuri, numele tău”. A devenit una din poeziile preferate. Multumesc.
Cu respect
Doru Emanuel
0
@dana-banuDBDana Banu
bună, puștiule,:)

trebuie să recunosc, de fiecare dată când treci prin pagina mea am parte de o zi bună, îmi aduci noroc,

îți mulțumesc pentru apreciere

numai bine,
0