Și ce mai faci tu, Dana Banu?

Mulțumesc pentru întrebare, ce să fac și eu, plec, mă întorc, scriu, șterg, iar scriu, iar șterg, iar plec, iar vin, ca întotdeauna, nimic nou prin tranșee. Despre toamnă tac, am să scriu la primăvară cu siguranță câteva poezii despre ea, acum nu e momentul, mai ales că descoperind jocul ăla cu textul creat interactiv din pagina 1 agonică am tot încercat să resuscitez spiritele inutil pe aici, când deschid agonia mă izbește în față textul meu ilar de acolo(\"înspre toamnă trecând\"), mă văd acolo cerșind un vers pentru plecat acasă și mă încrunt a furtună, fulgere, trăznete și câțiva bolovani bine plasați în capu\' meu....poate vă îndurați, fraților cu nivel, să începeți un text nou....altfel rămân metereologul de serviciu pe aici... Așa, depășim momentul penibil, tragem liniuță, scriem mai departe Am tot călătorit cu trenurile în ultima vreme, nu de alta dar tot mă ofticam lacrimogen și neoromatic prin n poezele cu zaț gros de cafea fără cofeină că nu mă mai dau cu trenul, că îmbătrânesc, că vai de soarele meu, vai de luna mea, vai de patria mea(și a voastră) cea străbună. Călătoriile astea mi-au prins bine, adică vreau să vă spun direct și precis că nu mai ies din urbea cu nume de bucurești prea curând călătorindu-mă cu \"chefereul\"(deși când e vorba despre mine nimic nu e sigur), vedea-l-aș falimentat, cu ortul intact. Să vă spun ce știți deja, nu se mai fumează în trenuri...o să trăim toți mult și bine pe chestia asta, fără cancere, fără stres. Unde sunt trenurile de altă dată? trec mai departe că încep aici pe loc o poezie lacrimogenă și excesiv accesată. Să vă mai țin de vorbă puțin, că tot plouă, e noapte și nu e prea frig, virtualilor... mi-am cumpărat, după cum știți deja din ultimul meu text peste care ați dat năvală(nu de alta da\' are variantă audio și cetitorului agonist îi pică bine un teatru radiofonic la ceas de trecere scurtă) un costum nou de in, nu mai ies din el o lună, îmi dă un aer boem, mă întinerește cu 1(0) an(i) și are un aer masculin, mi-am cumpărat și-o umbrelă pe care am lăsat-o deschisă în drum că ploua și mi-am mai cumpărat și o pereche de pantofi maro, nu de alta dar a venit toamna, cum ați aflat deja din textele voastre, ce dacă sunt cu 2 numere mai mici, sunt frumoși, numai buni de plimbat cu ei prin casă, până la oglindă și înapoi. Scriu în jurnal și deodată îmi dau seama că nu știu, zău, cine va citi. Scriam mereu aici(nu doar în jurnal) cu gândul la Peia, la Nanu, la Livia Ștefan, la Atila(Uln), la nea Genu, chiar și la Bobadil, scriam și abia așteptam să termin un text și să-l arunc în lume. Lumea a devenit mai mică între timp sau poate eu m-am schimbat, am crescut, cine știe... Și ce mai fac, uite, încerc să zâmbesc dar parcă totuși ceva nu îmi iese, iată, îmi spun, fumez tot țigări muratti, am tot aceeași culoare de păr, vizorul meu e neschimbat, deformează în continuare, vecinii mei sunt aceiași, chiar dacă uneori mai moare câte unul, nu m-am schimbat(prea mult), scriu încă la romanul pe care nu cu mult timp în urmă l-am aruncat la coșul de gunoi(dacă m-ați fi văzut cum scotoceam prin gunoi încercând să-l recuperez intact) și scriu încă poezii de adormit personajul principal(magda-lena). Fac bine, tocmai încerc să identific un nou prieten pentru încă o poezie-portret virtual, mă bucur de plimbările prelungi pe bulevardele bucureștiului, de fiecare semn dinspre oameni, de mine și de voi în general. Fac bine, e ora 00:59 și vorbesc, iată, cu voi, de parcă țara aia a lui elian despre care am scris atâtea și atâtea cuvinte chiar ar exista încă deși, evident, e doar o iluzie. Mă gândesc să introduc personala asta de jurnal în categoria de texte umoristice, sunt însă câteva pasaje pe aici cam albastre, nu prea îmbie la râs dar...de ce să nu am și eu un text în colecția aia? Și uite așa, jurnalul meu agonist crește, se împlinește, ofilește, revin(sau nu) la el într-o bună și îndepărtată zi noapte bună, bună dimineața, bună ziua, bună seara, dana banu din jurnalul de aici (\"Hahaha\"( vorba templierului cea mustind-ca să fiu în ton cu anotimpul- de inteligență sclipitoare, de geniu, ce mai, fie-ne exprimarea a dodiilor), când să postez textul văd că site-ul a căzut, semn de bine, semn de rău, nu știu, nu mă las cu una cu două, îl postez dimineață.)