Vătafu Gabriela Teodora

Invizibilul roade pielea și oasele până ce micile găuri din mine se transformă în versuri. E un dar al oamenilor de litere cum poate să muște din cărți să-l guste pe Rimbaud tânjind după

carton. car-ton. vreau o lume de c.a.r.t.o.n. oamenii să aibă capul pătrat, doi ochi desenați cam strâmb și în loc de inimă o mâzgălitură cu roșu. când plouă, ei se topesc în biblioteci.

1. afară plouă de o oră. oamenii par mici când îi vezi de sus dintr-o mansardă pustie/ sub aceleași ciupercuțe colorate din fiecare toamnă/ oamenii par atât de mici încât fiecare pas al

Scrisorile din necunoscut și-au schimbat caligrafia-mi dragă/ destinatarul a plecat în călătorie fără să-mi returneze scoicile/ rămas bun mi-a spus pe vapor/ au cântat viorile. vântul gâdilă

/So I got to tell you, Goodbye, goodbye/ vreau să ajung în centru chiar în interiorul ființei mele trebuie să aflu răspunsul să văd ce este dincolo de mine dar mi-e frică oare e

în urmă las figuri necunoscute pe care le-am numărat le-am creat o istorie pe stradă când ele merg la biserică fără să li se reveleze taina și florile de martie care au plecat cu trenul să

- Acum am să-ți spun povestea mea. Când m-am născut mama lucra la fabrică și încă de atunci mi-am dat seama că oamenii sunt un soi de mașinării ce funcționează pe sisteme stereotipice. Nu

pe colț cafeneaua în dreapta un prunc a căzut de pe a sa bicicletă papionul i s-a strâmbat, pălăria și-a pierdut-o pe drum îngrădit de spițele roții, plânge resemnat pe marginea

Steluțe în gene. Ochelarii s-au aburit în vreme ce căuta secretul vrăjitorului din cana cu vin fiert, iar el rătăcea lângă urechea-i înghetață. Se aude un cântec franțuzesc în locul unde bătrânii se

motto: “Nu cred până ce nu văd, măcar într-o fotografie” “ - Dacă aș avea un aparat de fotografiat, îi spusesem, te-aș fotografia în fiecare zi. Și atunci aș ține minte

ieri când ai plecat, ți-ai uitat umbra la mine și dinții de lapte și vioara. ai cunoscut mulți oameni frumoși, albaștrii ca trenul cu care vii și pleci fără să ceri voie. ei ți-au povestit

am obosit să mai zâmbesc în seara asta și în toate serile încerc să ascult marea prin urechea unui melc dar este ocupată în cochilia lui cafenie împletește coliere de căluți fosilizați și te

strâng amintiri într-un borcan verzui cu găuri date-n capac să respire mama a înecat strugurii și gutuile el a rămas singurul cu suveniruri adăpostite în pereții translucizi

M-a purtat pe umeri cum melcul își poartă casa, doar că eu eram un castel. Mă duc să-mi fac un ceai (ceai de tei). Caut ibricul cumpărat de tata când eram o copilă, un ibric roșcat cu minuni

am găsit pantofii mamei cu toc maron uriaș mi-e tare dor să ajung cu ei până la butonul mic și rotund să vină liftul mai repede! să mă ducă la bunica contemplând pe o șosea continuă macii

zi de iulie libelule albastre cad pe umerii unei ape vii și cu maluri prăfuite câmpuri de verde o îngroapă iar la picioare macii învârt o horă câțiva copii se joacă-n iarbă își scaldă

am crescut cu greieri în călcâi pe prispa bunicii n-am reușit să-i cunosc pe toți din livada noastră îmi pare că prindeau viață și îmbătrâneau o dată cu tata vara, sub umbra lor, se răsfăța o

mi-e frică de întuneric când tu pleci departe îmi aprind lampa învelită în abajur subtire îmi las ochii să doarmă în ceașca de cafea plănuiesc cum să răstorn lumea să te opresc pe vasul

în seara asta mă învelesc cu retina frunzelor de nuc pinguinii îmi sunt devotați la fel și corzile din timp pe care le ciupesc după cum bate vântul gurile se închid ermetic la auzul

prinde-mă de mâini hai să ne învârtim aruncă-mi mărgelele în noroi desenează-mă pe asfalt și joacă-te șotronul ți-e dor sa fii copil știu eu suferi de rutino maladie primești aceleași

nu mai știu ce să mai fac ce să mai simt ce să mai vreau doar omuleții verzi din Gibraltar se mai roagă pentru noi o dată cu trecerea zebrelor îmi place de tine când ești ciufulit în

emoții efemere zdruncină un vis de fecioară târzie va fi clipa-n care pe o unghie se va topi cu drag un fulg de nea abia născut din fiecare eu, din fiecare tu voi număra perechi de ochi cum