Omul de la litere
Invizibilul roade pielea și oasele până ce micile găuri din mine se transformă în versuri. E un dar al oamenilor de litere cum poate să muște din cărți să-l guste pe Rimbaud tânjind după
Plouă
1. afară plouă de o oră. oamenii par mici când îi vezi de sus dintr-o mansardă pustie/ sub aceleași ciupercuțe colorate din fiecare toamnă/ oamenii par atât de mici încât fiecare pas al
Sepia
Scrisorile din necunoscut și-au schimbat caligrafia-mi dragă/ destinatarul a plecat în călătorie fără să-mi returneze scoicile/ rămas bun mi-a spus pe vapor/ au cântat viorile. vântul gâdilă
Goodbye
/So I got to tell you, Goodbye, goodbye/ vreau să ajung în centru chiar în interiorul ființei mele trebuie să aflu răspunsul să văd ce este dincolo de mine dar mi-e frică oare e
în urmă
în urmă las figuri necunoscute pe care le-am numărat le-am creat o istorie pe stradă când ele merg la biserică fără să li se reveleze taina și florile de martie care au plecat cu trenul să
across the universe
pe colț cafeneaua în dreapta un prunc a căzut de pe a sa bicicletă papionul i s-a strâmbat, pălăria și-a pierdut-o pe drum îngrădit de spițele roții, plânge resemnat pe marginea
la bohème
ieri când ai plecat, ți-ai uitat umbra la mine și dinții de lapte și vioara. ai cunoscut mulți oameni frumoși, albaștrii ca trenul cu care vii și pleci fără să ceri voie. ei ți-au povestit
stand up, little girl.
am obosit să mai zâmbesc în seara asta și în toate serile încerc să ascult marea prin urechea unui melc dar este ocupată în cochilia lui cafenie împletește coliere de căluți fosilizați și te
schimbări tomnatice
strâng amintiri într-un borcan verzui cu găuri date-n capac să respire mama a înecat strugurii și gutuile el a rămas singurul cu suveniruri adăpostite în pereții translucizi
și cum ziceam...
am găsit pantofii mamei cu toc maron uriaș mi-e tare dor să ajung cu ei până la butonul mic și rotund să vină liftul mai repede! să mă ducă la bunica contemplând pe o șosea continuă macii
iulie
zi de iulie libelule albastre cad pe umerii unei ape vii și cu maluri prăfuite câmpuri de verde o îngroapă iar la picioare macii învârt o horă câțiva copii se joacă-n iarbă își scaldă
amintire din cais
am crescut cu greieri în călcâi pe prispa bunicii n-am reușit să-i cunosc pe toți din livada noastră îmi pare că prindeau viață și îmbătrâneau o dată cu tata vara, sub umbra lor, se răsfăța o
până la ultima filă
mi-e frică de întuneric când tu pleci departe îmi aprind lampa învelită în abajur subtire îmi las ochii să doarmă în ceașca de cafea plănuiesc cum să răstorn lumea să te opresc pe vasul
cumpăr mâini
cumpăr mâini să le umplu cu bucurie cu tot ce am în mine cumpăr mâini dau anunț în ziar dacă nu-mi găsesc perechile îmi iau valiza și baticul cu buline plec în Cuzco matematic vorbind cumpăr
Despre
Unii admiră frumosul nu se calcă în picioare la valsul vienez își pun minutele pe un piedestal Unii ascultă viorile nu se împiedică de zgomotul tramvaiului care se oprește în stație
Oare?
în seara asta mă învelesc cu retina frunzelor de nuc pinguinii îmi sunt devotați la fel și corzile din timp pe care le ciupesc după cum bate vântul gurile se închid ermetic la auzul
rogu-te, Doamne, da-mi anii inapoi
prinde-mă de mâini hai să ne învârtim aruncă-mi mărgelele în noroi desenează-mă pe asfalt și joacă-te șotronul ți-e dor sa fii copil știu eu suferi de rutino maladie primești aceleași
bateristul
nu mai știu ce să mai fac ce să mai simt ce să mai vreau doar omuleții verzi din Gibraltar se mai roagă pentru noi o dată cu trecerea zebrelor îmi place de tine când ești ciufulit în
Melancolii
emoții efemere zdruncină un vis de fecioară târzie va fi clipa-n care pe o unghie se va topi cu drag un fulg de nea abia născut din fiecare eu, din fiecare tu voi număra perechi de ochi cum
Azi nu e Soare
Singurătatea în cuplu nu e protejată de lege între eu și mine e doar o floare cu petale rupte mă iubește, nu mă iubește și râd cu lacrimi, și plâng cu zâmbete, și arunc fardurile pe cer să
hiu
ce-ar fi fost să te întâlnesc în evul mediu la santiago de compostela, oraș din spania constituit în acea vreme nu Te speria nu sunt eu fata aceea cultă cu Răspuns la orice întrebare am
adolescența timpului
tic- TAC, tic- TAC și, totuși, timpul nu tace deloc! mereu mă stresează cu probleme politice și eurovision tra-la-la împreună la metrou ne îndrăgostim de alt hoțoman în fiecare zi el n-are
emanciparea țiganilor
Uite... vin țiganii cu cântul și cu veselia lor și ce cămașă în carouri îmbracă un trup verde, acum născut din pântece de lut uite... învelește-mi părul brun în baticul curcubeu al zilelor cu
levitație
seva literelor de plumb îmi curge din bluză vreau să zbor, să aflu, să gust luna.. ca un barfitor la ureche să-mi vorbești despre lucruri sfinte arse de soare pe scările librăriei lui
subtitrare
fii tu poetul meu pierdut în mare dulce lângă scoici te caut cu lupa sau pe un film voalat în imagini imortalizate și perle de nisip. fii tu stiloul meu ce plange pe un antic
tu, femeie!
cu eșarfă sau mărgele/ la birou ori pe aleea fără nume ai rămas tot fata chic din liceu parcă te văd în banca a patra rândul de la fereastră când îți pictai ochii măslinii cu minuni. puteam să
ghemotoc de idei
sunt o copilă \"scufița roșie\" ironic mi se spune port povara în obositul meu ficat: critici fără argument mă pândesc la fiecare colț de stradă pe unde babele date cu ruj isteric pe buze, pe
moment de reculegere
Dacă n-ar fi dragostea lacrimi oxidate ar mângâia sânul fierbinte/ ar ploua de jos în sus cu suflete bolnave de anxietate. Dacă n-ar fi încrederea stele nu ar mai găuri cerul prin
