Cireșul
din fața geamului, plin de ochi rotitori
de copii lacomi înfometați de fructe verzi
așa cum spuneam
era mort
Cum putea să fie la fel de mort ca un om
doar lemnul sau carnea în care
Casele pe care le văd în fugă din tren
Tricicleta ruginită și leagănul care ajunge până în gard
Ce balans ciudat al loviturilor în sârma pentru copilul cu păr galben
Care se uită la tren
Cum mă uit
Străinul își aranja cravata în oglinda
Prin ochii sângerii trecea ceva, o egretă
Mă gândeam privindu-l că sfârșitul era aproape și cumva
Mai mult mă intriga pasărea
Apoi am văzut fetița cu cozi
am alergat înapoi spre casă
un grup de copii cu porumbei în mâini nu mai înseamnă nimic, doar bordura și zidul
și mâna sprijinită după alergare
lanul de porumb abia unduind și casa roșie pe
Înainte era mult mai ușor
deodată știai
că trebuie desculț să te duci desculț și acum
cum ai strânge rățuștele într-o căciulă mai groasă
înainte de primul vifor
Nu era nebunie să te prindă pe
unde ești, se aude trecând prin casă
o cârtiță mică aproape înghețată
înainte de a semăna cu floarea roșie peste care apăsăm cârpe
dimineața vor arde brazii așa cum sunt
prin
când înflorea caisul în mijlocul viei
făceam la fel
ne suiam în păsări
o, și veneau, veneau înnegrite
ca sticla de lampă
și totuși a fost altfel, a fost mai mult ca atunci
când tata-și
Se luminează a ploaie, o fată trece strada printre tancuri care dau cu spatele
o las să-mi iasă din pumn în rochiță de casă Os prin os
a crescut iarba cu gura în jos, n-o va mușca de pulpe, totul e
Ziua asta
seamănă cu un laț în care ne împreunăm mâinile să atârnăm mai ușori
e doar o zi în care ne plimbăm limba peste inimă
precum vitele peste bolovanul de sare
Duminica
suflăm în păpădii
Deschide pasăre clonțul și bea, acum îmi pot ține inima căuș, însetato
demult nu-mi mai amintesc niciun cântec de leagăn
doar foșnetul talazurilor plăzmuite cu ochii închiși
Suntem două cristale
Mi se părea, la colțul străzii,
o femeie cu genunchii la piept, adormită
o strigau din urmă ulmii pe numele uscat de fată
și nu se trezea
îi înfloreau încet brațele, la fiecare nod un copil
Înmuguresc magnoliile cu gândul aiurea -
băutoare de absint la mese de lemn
ți-aș spune că-i timpul acum cât e-n muguri
să pui un cearceaf și să dormi
să adormi
peste fluturi
N-aș fi știut
Se anunță ploi, o voce veselă spune pe toate canalele
să ne punem fularul la gură și să facem nod,
să strângem bine în noi gustul de cușmă al moliilor, așa cum ne roiesc în piept
ca niște dumicați
Începuse căderea.
Prin vârful vulcanului nu mai ieșise demult niciun fir subțire de fum, cădea cu capul în jos, strâns ca un melc în cochilie, cu grijă să nu se lovească de marginile tăioase de
Mama cosea la mașină înainte de masă
ne ieșeau ațele pe la tâmple
Solange
a rămas neterminată
acum o smulgem din pământ ca pe morcovi
Solange era frumoasă
ne punea tuturor vaporașe pe inimă
și
mai bine-aș lua o pasăre în gheare
i-aș da deodată drumul
doar pata aceea
doar atât
citeam despre negroes eram un fel de pisici cu labe moi
mă uitam într-o parte și-atunci a
De ce ești sfinție albastră precum cerneala
Călare pe căprioare zvelte cu ochi mari căt o flintă
Și încă mai speri că noi credem în tine, că poți
Să ne izbăvești prin fugă în ceva
Cu mult mai
mașina veche albastră
ne acoperă vocile urcă
oamenii ajung transpirați, la nivelul ochilor
se prăbușesc prin solare de sticlă
aerul rece intră pe sub uși
am pus pulovere pe jos și-i mai
aștept momentul acela al zilei
când pot recunoaște c-am eșuat atât de fantastic
că am o insulă-nsorită în fiecare perete și-o pătură groasă
de-aruncat peste tot ce urmează
nu știu să iubesc,
ce frumos, chipul lui sprijinit în palmă,
teița zăludă
în despicătura lemnoasă a glasului
prin care vântul își trece
coada zimțată de pește
ne scufundăm prin hublouri, deasupra rămân
nu mai văd, mărite înger
atâtea țevi ruginite prin care urlă toată noaptea
vuietul apei fără călăreț
și-apoi
dedesubtul ochiului e o broască țestoasă de sute de ani
și-un calorifer rece pe care
Nu mai pleca austrule
mai bine dă-mi colțul ierbii să-l flutur între coapse ca naiadele
până n-am să mai știu
de pielea albă a străzilor mele cu granit de lac și ciorapi de mătase
într-o zi
În spatele grădinii e plin de pisici sălbatice
Ceva din mine le crește poate în loc de flori
Îmi place cum torc la lună și se răsucesc cu burta în sus ca niște morți blânzi
Arginți le acoperă
mă strâng mai sub mine, mamaie ar fi spus ai crescut
și mi-ar fi pus o mână pe frunte
*
ne jucam în spatele casei
copacii
erau plini de furnici
le lăsam să se urce pe mâini până