Apăsați de flori

Cireșul din fața geamului, plin de ochi rotitori de copii lacomi înfometați de fructe verzi așa cum spuneam era mort Cum putea să fie la fel de mort ca un om doar lemnul sau carnea în care stă sufletul știe cum foșnește un sâmbure În timp ce ei se bucurau așa, ucigând, ei călăii goniți cu ciomege, ei umbrele pentru care mama a agățat o perdea ca și cum trosnetul morții avea vreo legătură cu ce puteau ei să vadă, cu viața noastră din casă Țintit de soare, de râs de copii, de nebuna de jos care i-a turnat apă fiartă neînțeles neadunat la timpul lui, înfrânt dorința lui de a se frânge mai bine sub fructe avea sens deși încep să cred că numai pentru mama Așa cum duminicile mergeam sau creșteam sau în același timp ne târa regulat să sărutam o poză pe o cruce Ne îmbrăca frumos ca în zale, ne îndrepta până și surâsul să fie cât mai alb atâta iubire, Atât de apăsați de flori atâtea bube pe care muream să ne ascundem undeva să le atingem una cate una