Poezie
Mulțimi
în care se evită adevărul
2 min lectură·
Mediu
pe stradă pâlpâie un felinar
fugim amândoi înăuntru ca într-un teleferic plin
patru mâini pe o sticlă
e ca-n povestea în care digul s-a spart și-a venit un copil
a stat o noapte s-astupe cu mâinile
l-au mirosit curioase vulpile, s-au rotit strălucitori vulturii
de jur împrejur un copil ceva mai mare
a prins o undă de frică
umerii albi zăpada
care nu e încă, destul pereții oricum prea aproape,
mătase
mătase
înfulec pe fugă până-n tavan
mincinoșii au steluță în frunte dumnezeu le-apleacă cireșii
le umple buzunarele cu tot ce-ar fi putut altfel
ți-arăt cum fac un omuleț din două degete
și merge pe mine sus-jos
mă cerți fiindcă nu vorbesc mă cerți ca pe-un cosaș
e plin de stuf și de iarbă și n-am mai trecut
cu tăișul pe-afară
e prima dată când lovesc un câine și plămânii îmi hârâie
îi pun pe spate o pătură roasă și pleacă scâncind
într-unul mai mic
acasă dispare, rămân niște zimți să ne prindem
bătrână eu, tu cu mult mai bătrân, aproape la fel
cum ai scoate un canar din gura pisicii
dar mai vine
copilul acela mânjit c-o scânteie
să-i încălzesc picioarele-ntre pulpe
în sfârșit se deschid două gărgărițe
ne prindem la timp și fugim
amândoi înăuntru
087268
0
imi dau seama ca poate sunt subiectiva, dar cred ca ai ceva in plus, ceva ce n-am vazut la multi alti poeti din spatiul internautic. poate e vb de vocea aia pe care o cautam cu toti. la tine e unitara. si n-am mai vazut-o prin alte parti.
si-ti vorbesc acum nu numai ca un "admirator", ci si ca un prieten. chiar daca nu stii cine sunt, de fapt.