Amănunt, îndepărtarea

aștept momentul acela al zilei când pot recunoaște c-am eșuat atât de fantastic că am o insulă-nsorită în fiecare perete și-o pătură groasă de-aruncat peste tot ce urmează nu știu să iubesc, dar aș vrea să cresc o mulțime de prunci, într-o zi li se vor clătina dințișorii, îi voi lega cu ață subțire de clanță apoi mă voi roti în jurul ușii și asta voi ști, așa cum știu să-mi uit lucrurile așa cum port același tricou rupt dimineața sau poate e doar o iluzie a iernii și merg foarte ușor prin mulțimea de lebede e-un amănunt din care știu că voi cădea secerată aș fi putut purta la gât o piatră, îmi puteam face mănușă de șoim aș fi putut primi în atâtea feluri, m-aș fi putut poza între coaste de lup, desfăcându-le îmi place iluzia asta, jocul puțin mișcat din mine când încep să se rostogolească întrebări și niciodată regrete când mă legăn în scaun și simt cum se zgârie și florile din vază doar fiindcă sunt prea aproape