Cristina Sirion

Deschide cortina de piele, aplaudau cuvintele cu palme prelungi și lasă florile astea cu tălpile arse să treacă așa cum mi-au venit pe buze sărut Se scutură pomii de zirconiu și-și frâng

Un copil avea sub tricou un bec fierbinte în jurul căruia roiau gâze de noapte - Ai văzut? s-au uitat la mine ochii rotunzi colbuiți ca niște pantofi în care umblase prea mult Se punea în

te hrănești prin spărturile subțiri ale viselor ca o pasăre colibri cu ciocul fin de-aș trage perdeaua ai fi mereu acolo în imponderabilitate încălzindu-ți mâinile la o floare roșie

Mi-ai spus într-o zi, ronțăind un creion cu gumă că sunt un hol de pușcărie prin care treci cu spatele lipit de pereți și burta suptă să simți cât mai puțin Nu știi? În mine s-a mutat o femeie

Mi se părea, la colțul străzii, o femeie cu genunchii la piept, adormită o strigau din urmă ulmii pe numele uscat de fată și nu se trezea îi înfloreau încet brațele, la fiecare nod un copil

Înmuguresc magnoliile cu gândul aiurea - băutoare de absint la mese de lemn ți-aș spune că-i timpul acum cât e-n muguri să pui un cearceaf și să dormi să adormi peste fluturi N-aș fi știut

Apleacă umbra asta ruginie fă-o căuș și lasă-te băut tu vânt desculț, eu setea lui târzie tu iarbă eu rostită de apus Înnoadă-mă cu meri încă o dată la vârfuri printre albe risipiri să-mi

Ziua asta seamănă cu un laț în care ne împreunăm mâinile să atârnăm mai ușori e doar o zi în care ne plimbăm limba peste inimă precum vitele peste bolovanul de sare Duminica suflăm în păpădii

(aveam pe umăr un șoim, mă rotea gând deasupra ta speranță obrazul ți-l ating cu mâna ca într-un geam fumuriu de la etajul treizeci și doi care nu se deschide - așa e făcut să nu se deschidă

Am vrut să dorm, m-am întins pe trepte chiar la intrare, mi-au scos ghetele invers trăgând înspre cap împingeau viața din mine cu umărul ca în aglomerație mi-au dat o cămașă de lut învârtită pe

Ne strângem mâinile la plecare, ne punem gumarii ne sărutăm pe gură cu reclame luminoase, stau toate în cot stau toate lungite pe blocul vecin și așteaptă cu gâtul întins ca niște girafe ca

Se luminează a ploaie, o fată trece strada printre tancuri care dau cu spatele o las să-mi iasă din pumn în rochiță de casă Os prin os a crescut iarba cu gura în jos, n-o va mușca de pulpe, totul e

alege, strângeai în pumn o pasăre până la lacrimi dar eu Îmi strâng buzele și fluier a pagubă zice mama dereticând prin vrăbii flămânde și bătăi de clopot întinse pe ziduri ca niște

Ce frumos coboară șerpii tocmai din vitralii, îmi arăta un copil cu degetul întins către cer Eu eram încălțată cu un zmeu de hârtie vânătă și miros acru de gang M-am oprit o secundă Mă

Îmi spuneai că sunt urâtă așa, cu două ciori ridicându-mă de umeri până la cer dar m-ai iubit mereu cu flori de câmp fără nume mi le-așezai ușor la picioare, încă pulsând buzele lor

Culcată alene pe un braț mirosea a verde a fân cald de femeie, Euridice Am întins fără să vreau o umbră peste tine era seară, pe tabla de șah se alungeau nebunii să se sărute Eu mă jucam

Venise șeicul călare pe-un os roșu pur sânge la izvor venise cu altă femeie înghețată la piept demult îl așteptau morganele în prispă cu mâinile la gură atâta viață măcinată între pulpe nu