Mama cosea la mașină înainte de masă
ne ieșeau ațele pe la tâmple
Solange
a rămas neterminată
acum o smulgem din pământ ca pe morcovi
Solange era frumoasă
ne punea tuturor vaporașe pe inimă
și
sărmanul dumnezeu
a căzut prin mine
mi-a rupt ceva din care ieșeam la lumină
îmi pare că-n mine și minutele au un cimitir al lor
în care-și lasă fildeșul străveziu
E ca atunci când am trecut
Între două anotimpuri rămâne un spațiu prin care
treci soldățește înaintând pe coate
e-atât de subțiată inima-n locul acela că se vede prin ea până dincolo
- e plin orașul de hârtii prin care
Deschide cortina de piele, aplaudau cuvintele cu palme prelungi
și lasă florile astea cu tălpile arse să treacă
așa cum mi-au venit pe buze
sărut
Se scutură pomii de zirconiu și-și frâng
Un copil avea sub tricou un bec fierbinte
în jurul căruia roiau gâze de noapte
- Ai văzut? s-au uitat la mine ochii rotunzi
colbuiți ca niște pantofi în care umblase prea mult
Se punea în
trăiesc într-un cub pe care cineva
îl frământă absent în mână
e un gest distrat în care uneori învârți o piatră
și iarba țâșnește înaltă până la umăr
eleutheria, sunt oameni-lance care nu pot
Casa din față are trei ferestre pătrate
și-o pisică rotundă care se linge în sensul acelor de ceasornic
În casa din față ne-mpreunăm goale pe pardoseli de granit, oră cu oră
femeie cu femeie
Deschide pasăre clonțul și bea, acum îmi pot ține inima căuș, însetato
demult nu-mi mai amintesc niciun cântec de leagăn
doar foșnetul talazurilor plăzmuite cu ochii închiși
Suntem două cristale
te hrănești prin spărturile subțiri ale viselor
ca o pasăre colibri cu ciocul fin
de-aș trage perdeaua ai fi mereu acolo în imponderabilitate
încălzindu-ți mâinile la o floare roșie
Mi-ai spus într-o zi, ronțăind un creion cu gumă
că sunt un hol de pușcărie prin care treci
cu spatele lipit de pereți și burta suptă
să simți
cât mai puțin
Nu știi? În mine s-a mutat o femeie
Mi se părea, la colțul străzii,
o femeie cu genunchii la piept, adormită
o strigau din urmă ulmii pe numele uscat de fată
și nu se trezea
îi înfloreau încet brațele, la fiecare nod un copil
Înmuguresc magnoliile cu gândul aiurea -
băutoare de absint la mese de lemn
ți-aș spune că-i timpul acum cât e-n muguri
să pui un cearceaf și să dormi
să adormi
peste fluturi
N-aș fi știut
Apleacă umbra asta ruginie
fă-o căuș
și lasă-te băut
tu vânt desculț, eu setea lui târzie
tu iarbă
eu rostită de apus
Înnoadă-mă cu meri încă o dată
la vârfuri
printre albe risipiri
să-mi
Ziua asta
seamănă cu un laț în care ne împreunăm mâinile să atârnăm mai ușori
e doar o zi în care ne plimbăm limba peste inimă
precum vitele peste bolovanul de sare
Duminica
suflăm în păpădii
(aveam pe umăr un șoim, mă rotea gând deasupra ta
speranță
obrazul ți-l ating cu mâna
ca într-un geam fumuriu de la etajul treizeci și doi
care nu se deschide -
așa e făcut
să nu se deschidă
Am vrut să dorm, m-am întins pe trepte chiar la intrare,
mi-au scos ghetele invers trăgând înspre cap
împingeau viața din mine cu umărul ca în aglomerație
mi-au dat
o cămașă de lut învârtită pe
Ne strângem mâinile la plecare, ne punem gumarii
ne sărutăm pe gură cu reclame luminoase, stau toate în cot
stau toate
lungite pe blocul vecin și așteaptă cu gâtul întins
ca niște girafe ca
Se luminează a ploaie, o fată trece strada printre tancuri care dau cu spatele
o las să-mi iasă din pumn în rochiță de casă Os prin os
a crescut iarba cu gura în jos, n-o va mușca de pulpe, totul e
Se anunță ploi, o voce veselă spune pe toate canalele
să ne punem fularul la gură și să facem nod,
să strângem bine în noi gustul de cușmă al moliilor, așa cum ne roiesc în piept
ca niște dumicați
alege, strângeai în pumn o pasăre până la lacrimi
dar eu
Îmi strâng buzele și fluier a pagubă
zice mama dereticând prin vrăbii flămânde
și bătăi de clopot întinse pe ziduri
ca niște
Ce frumos coboară șerpii tocmai din vitralii,
îmi arăta un copil cu degetul întins către cer
Eu eram încălțată cu un zmeu de hârtie vânătă
și miros acru de gang
M-am oprit o secundă
Mă
Îmi spuneai că sunt urâtă așa, cu două ciori ridicându-mă de umeri până la cer
dar m-ai iubit mereu cu flori de câmp fără nume
mi le-așezai ușor la picioare, încă pulsând
buzele lor
Culcată alene pe un braț
mirosea a verde
a fân cald de femeie, Euridice
Am întins fără să vreau o umbră peste tine
era seară, pe tabla de șah se alungeau nebunii să se sărute
Eu mă jucam
Venise șeicul călare pe-un os roșu pur sânge
la izvor venise cu altă femeie înghețată la piept
demult îl așteptau morganele în prispă cu mâinile la gură
atâta viață măcinată între pulpe
nu