Cristina Sirion

Alunecă pe gânduri până la alb, din ce în ce mai alb, atât de alb că nici gânduri nu mai erau, niciun contur. Doar picioarele îi foșneau sub pătură ca două frunze, câte-un oftat scăpa și el

Avea un ochi de sticlă, mușcat de-o sclipire într-o parte. Dacă ar fi avut și-o mână de sticlă, poate că ar fi aruncat pietricele în fântâna pe care o vedea acolo jos, departe, cu ochiul lui pictat

cum dormea Ursu cu botul pe labe în fața ușii săream peste el legați cu funii de mijloc cum te-ai lăsa într-o fântână adâncă știam că trăiește după țurțurii de la bot ca atunci când te sperii și

M-am ciocnit de-o ascuțime albastră, poate că umbra unui pom, la un colț. Þinea o scoică întinsă în care zdrăngăneau metalic două luciri. Mi-am frecat asfințitul din ochi cu nisip dar n-am reușit să

poți face soarele cu două mâini împreunate deasupra capului poți face un câine încovoind spinarea mi-e dor de pisica vărgată a bunicii primea atâtea șuturi în burtă și totuși puii

am văzut iarba am văzut cerul scurmând în fereastră după om verde albastru verde albastru risipă te ridici în șa cu glezna-nflorită pentru că poți scăpa la urma urmelor ești viermele din

se ridica deasupra ei arsură ca o-nflorire prin pumni de partea cealaltă a nopții acolo felinarele-și lasă lațul albastru în jos pisicile vânează înainte de salt se strecoară ușor

Începuse căderea. Prin vârful vulcanului nu mai ieșise demult niciun fir subțire de fum, cădea cu capul în jos, strâns ca un melc în cochilie, cu grijă să nu se lovească de marginile tăioase de

Îi înghețaseră mâinile, puștanul sufla în ele cu ură, scâncea și le mușca până la sânge. - Mai stăm? Golanu\' zâmbea într-o parte, cu ochii sticlind în întuneric. Focul trosnea slab, muribund,

când înflorea caisul în mijlocul viei făceam la fel ne suiam în păsări o, și veneau, veneau înnegrite ca sticla de lampă și totuși a fost altfel, a fost mai mult ca atunci când tata-și

nu mai văd, mărite înger atâtea țevi ruginite prin care urlă toată noaptea vuietul apei fără călăreț și-apoi dedesubtul ochiului e o broască țestoasă de sute de ani și-un calorifer rece pe care

Stătea pe marginea patului, cu fața în palme. Când a auzit bușitura nici măcar nu s-a întors. Cireșul ningea flori albe în fereastra numai până la jumătate, apoi florile se opreau împiedicate,

am început să pășesc mult mai atent îmi tai o felie de pâine și stau bătrânii se-opresc și ei, își scutură praful de cruce din haină aproape sigur există rechini ai spațiilor albe se rotesc

fiecare om îl dai la parte cu grija aceea de a nu-ți intra în carne la un moment dat te-ajunge apa mării începi să plutești în formă de cruce ești ca un oraș împușcat printr-un fluture

Martă, Din gura tatălui îmi ieșea numele ud ca din ou știa din prima clipă să-și prindă gheruțele de sârma albastră a gardului Tata desena pisici cu mâna mea cum îndopam eu puiii de

lizuca se joacă își udă ghetuțele prin iarbă și lasă urme rupe mereu aceleași flori albe apoi mi le bagă în gură îmi închide haina până la ultimul nasture e felul ei de-a bătători

bătrân anotimp, te întinzi pe acoperișurile roșii ca o pisică, ai șira spinării însorită e ca și cum ai desena fereastra unui han - o țintă precisă adulmeci comori în plasele pescarilor de

ce frumos, chipul lui sprijinit în palmă, teița zăludă în despicătura lemnoasă a glasului prin care vântul își trece coada zimțată de pește ne scufundăm prin hublouri, deasupra rămân

Eddie nu există. Bunica Margot zicea că-i invenție de fată bătrână, că mai bine ud mușcatele alea de pe verandă sau curăț cursele de șoareci. Știam că-i vie și că nu vorbeste din morți, dupa

...din care-mi vântură eșarfa din care mă aplec afară un flutur un mânz același os fluid de algă hăulind prin mine speriindu-mă de pe coaste departe prin vrăbii și pe lângă trotuare ne-apucă