În deșert

Venise șeicul călare pe-un os roșu pur sânge

la izvor venise cu altă femeie înghețată la piept

demult îl așteptau morganele în prispă cu mâinile la gură

atâta viață măcinată între pulpe

nu mai văzusera demult

printre scândurile dospite de păsări ale gardului

și au mai pus un puișor galben din poală

în ieslea de carne din mijlocul drumului

l-au pețit pentru mine austrule și l-am luat

cu singura cămașă de nălucă pe el

L-am cunoscut la poartă pe când răsturna din șa o femeie

în iarna bocetelor siberiene adăpate direct din broboadă

acolo ne pândeau trupurile lor rostuite de tigri

în tremurul alb al mâinilor despreunate să ningă

ca și cum

nu eram în deșert

îl așteptam demult țintuită cu cireșe pietroase

aruncate în joacă

în fotografia alb-roșu cu coama zimțată pe margini

A desfăcut încet lumina de la brâu și mi-a făcut din ea un copil

mușcat de ureche încă de la început

lunar, zicea, femeie cu mâna înțepenită la gură în ultimul pătrar, să-ți tacă izvorul de sare

cu pumnii strânși

abia am trecut prin gâtul clepsidrei

iubire

ți-am fost în deșert