Ruginie

Lung a fost drumul străbătut de vântul, ce desculț abia a mai putut să te prindă din urmă. Însetată, te-ai amestecat la amurg cu iarba aplecată de pasul lui, i-ai sorbit vigoarea vântului, ca un hoț de fericire, pentru a înflori apoi în merii pitici, aruncîndu-ți toate dorurile ca o toartă de aur la urechea cerului...

Multumesc, e doar o aiureala de poezie, ma mir c-am avut curajul s-o public! :o)

mi-a plăcut, în jocul lor, versurile se înnoadă cu zveltețe și grație, dansul risipirii deschide spre o stare contemplativă...

E o poezie voit simpla si ma bucur ca totusi place. Multuimesc, sa mai treci.

La timpul cand am scris-o ma preocupa muzicalitatea poeziei, a fost o etapa. Nu ma pot abtine sa caut in poezie toate aspectele care o rotunjesc, cand de fapt spontaneitatea e tot ce conteaza, chiar si cu rugozitati - uneori sunt atat de frumoase. Multumesc de trecere.

vin sa iti spun: dor mi-a fost de metaforele tale, Cristina.

\"tu iarbă
eu rostită de apus
Înnoadă-mă cu meri încă o dată
la vârfuri\"

aprecierile dintotdeauna.

Pentru tine nu sunt o surpriza, cel putin parte din ele.
Nu pot sa le las sa moara, nu ma lasa sa traiesc.
Reverenta, doamna din recifuri.