Cătălin Al DOAMNEI

de la un timp am simțit cum totul se va sfârși între noi destinul în sensul fatalității oarbe ne mai dăduse o șansă pe care o cultivasem cu orgoliu antic uneori invincibil singura forță capabilă

la plinirea vremii iubita mea s-a revăzut cu iubita lui kafka am înțeles cât de dificil pot fi ca o vârstă pe care vrei s-o părăsești însă înțelegi că nu te poți lepăda de trecut pentru că

și am fost singur atât de singur încât tăcerea trecea printre cuvinte cum se duc și se-ntorc chinezii slujbași taciturni pe un miliard de galbene biciclete polifone mult mai simplu ar fi fost să

când nichita si adam construiseră cel mai înalt turn al poeziei nichita uitase să-l iscălească și-n limba română de aceea de la cazane l-au dus cu grăbire la cel mai bun prost chirurg din

când m-am convins c-ai fost singura ființă de pe lume în spiritul vidului care se umple și al plinului care se golește am redefinit dragostea zen m-am mutat in orașul dinafara orașului dacă

ți-a fost dat vreodată să vezi penumbra junglei așezându-se ca o armă între măreția tigrului înfometat și inocența animalului care va muri? însingurarea este răspunsul dat de înțelepții

pe vremea aceea discuțiile se purtau în amvonul tristeții irespirabile nu era foarte greu să urmezi trei facultăți dintr-o dată condiția era să nu mori de pildă la examenul cu g. călinescu de

de când a murit havel totul îmi merge pe dos locuiesc în infern și cerșesc un alt timp magazinele cu vise se închid mai devreme fantomele iernii se dezgheață și drumul spre casă e cu mult mai

rembrandt a luat cuvântul l-a muiat puțin cu scuipat și a spus dacă trebuie să dăm definiția omului în spirit necabotin cartezian vreau să evidențiez cu roșu omul nu este

omul de aer reușise să-mi vorbească și despre cumplitul delir alb monstruozitatea lumii nu încape sub nămeți nu putem fi decât spectatori egolatri la un genocid care schimbă miniștri

unii prieteni de-ai mei erau psihologi pe diploma lor de absolvire scria psiholog în anul acela se-mbolnăvise grav și incurabil mircea nedelciu cumpărasem două coșulețe cu zmeură stăteam eu gigi

am ajuns să regret tot ceea ce nu făcusem din tot ceea ce viața –mi oferise să-mi pară rău că nu purtam centura neagră șapte dan așa cum s-ar fi meritat într-o lume de ticăloși cei trei campioni

într-o zi eram foarte trist nu pierdusem aparent nimic nu mă certasem cu nimeni am simțit cum încep cuvintele să crească de-a-ndoaselea-n mine agățându-se de globulele roșii cu toată energia

de dragul omului mort necuprins de remușcări n-am putut certa cu asprime în locul unde nu se învață adevărul se moare privește oglinda și uită blestemul chipurilor de soldați cum se strâmbă

când făceam jogging întreg orașul se lua după mine și fiecare alergător primea prin telepatie exercițiile liber consimțite de la festinul unui zeu alegându-și o altă viață din sfera de

ca ultime bastioane ale voinței de a trăi în orașul interzis singurele ascensoare posibile erau cețurile pentru că era ultimul oraș de pe fața pământului din prea multă bunătate artiști de

nimeni nu știa când trebuie să revină îngerul somnului deși era de foarte mult timp așteptat iar când prin fereastra închisă și-a făcut apariția trecând printre ziduri și topind ușa de fier

fulgerul mcqueen vorbește românește negreșit va trebui să-l găsești altfel eu nu mă mai intorc acasă cu tine în primul magazin bakuganul era un fel de sferă aidoma miriapodelor aflate mereu în

pentru că ni se promisese nemurirea mulți ne credeau agățați de buricul pământului fără să ne ceară nimic în schimb cavalerul pelasg stătea foarte aproape de noi invizibil ca sarea mărilor din

într-o zi cu soare japonez ucigaș femeia-complice mi-a expediat un poem ascuns între gene pe cântarul de plumb al unui sistem social perdant într-o lume severă gripa porcină se vindea la

omul care a nimicit un oraș după ce l-a întemeiat și l-a vopsit în culorile curcubeului a venit să mă caute am stat împreună pe fața neumblată a lucrurilor și a fenomenelor rare vocea –i era

se apropia culesul lămâilor vocea cavalerului pelasg mușcase din mine ca dintr-o coajă mirifică a unui itinerariu piramidal printre avataruri și legi ale idolatriei indescifrabile singurul meu

nici ultimul dans cu brigitte bardot nu s-a dovedit a fi fost o fatalitate a fatalităților în așteptarea cuvântului magic menit de orfeu să crească nivelul de trai al întregii lumi ne-am

până la capăt am mers pe drumul lăsat mie moștenire de tatăl meu pentru că eu am ascultat din pruncie muzica de harfă a sacrificiului sapiențial mi-a fost dat să văd vremea miracolelor