Cătălin Al DOAMNEI

ne întâlnisem într-o viață poliglotă cum se regăsesc anii pierduți pe liniile moarte și pornește un război pe care nimeni nu l-a vrut cândva am voit să murim poliglot și am simțit durerea

pe vremea aceea domnul antohi locuia la curtea domnească de la portari când l-am întâlnit m-a atras ca un magnet și zilele se adunau ca pilitura de fier în jurul celui care-i pusese pe gânduri

ceea ce mă definește este imprevizibilul nu mai am înțelegere pentru atâta lume sensul faustic medieval mă urmărește ca năvălitori fără discernământ îi chem pe toți pe teritorii fantastice

cel care nu face diferența între omul de geniu și prost idioțenia care a cuprins o țară mereu foarte gri o planetă coborâtă în subterană și lăsată să-și piardă identitatea săpând galerii de

nu uita când te scufunzi în lumina întomnată a veacului acestuia mari cartiere de piatră cubică se prăbușesc și viețile întortocheate ale celor care le-au locuit se agață de al șaptelea și de

distanța dintre mine și omul nordic se măsoară în înflorirea anemonelor dintr-un silogism impur orice raționament despre felul în care te-ai îndrăgostit locuind pe un iceberg este mai

orașul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai de 23 august de 15 iunie în toate zilele nopțile și anul aproape mitraliaseră bunacredință se adăpostiseră în

așezându-se pe nisipurile presărate cu alge cînd ațipeau o lună albastră le umbrea chipurile și nu mai păreau singuri locul era neprimenit și păcura împânzise marea de mortăciuni

o oame nu a fost nimeni mai ticălos decât tine pe pământ nu că nu te-am mai putut ierta ori suporta dacă te-am agățat de șaua de fier zimțat te-am târât pe nisip și

din nefericire elevul a plecat spre școală plictisit de ora comună de omul comun de viața comună nu și-a luat cărțile caietele ghiozdanul de plumb cu un scop imprecis se uită drept înainte

când fratele meu a vorbit despre pușkin se părea că rănile i se vor închide de la sine despre inutilitatea oamenilor nedemni și a lucrurilor nemuncite vorbea arareori suferința adevărată

asemănarea lucrurilor și a întâmplărilor oamenilor mari și a celor obișnuiți trece de zidurile memoriei și țărmurele se macină pe nisipul de aur înghițit de gura peștelui –sabie pe terenul de

oriunde –am ajuns viața trebuia să meargă mai departe neîncepută ca izvorul tămăduirii singura realitate palpabilă a fost copilăria fără mască în somn visul îi aduce înapoi copilului

locuiesc o patrie mințită și tu ești minune înlăcrimată-ntr-un oraș dement ascultăm cum cresc tăceri verzui și ne uităm să vedem cum toți pleacă am rămas să colecționăm uragane să stăm de vorbă

de la matei Cuvântul Domnului a trecut la CMI conversația mea cu Dumnezeu era doar cuvântul Domnului către mine toate i se vor ierta omului însă

singurul intelectual din oraș a fost profesorul meu ceilalți erau simpli funcționari mai mult răi decât buni de multe ori își desfășurau memoria de animal hămesit pe asfalt ori pe firmele

de la un timp am simțit cum totul se va sfârși între noi destinul în sensul fatalității oarbe ne mai dăduse o șansă pe care o cultivasem cu orgoliu antic uneori invincibil singura forță capabilă

la plinirea vremii iubita mea s-a revăzut cu iubita lui kafka am înțeles cât de dificil pot fi ca o vârstă pe care vrei s-o părăsești însă înțelegi că nu te poți lepăda de trecut pentru că

și am fost singur atât de singur încât tăcerea trecea printre cuvinte cum se duc și se-ntorc chinezii slujbași taciturni pe un miliard de galbene biciclete polifone mult mai simplu ar fi fost să

când nichita si adam construiseră cel mai înalt turn al poeziei nichita uitase să-l iscălească și-n limba română de aceea de la cazane l-au dus cu grăbire la cel mai bun prost chirurg din

când m-am convins c-ai fost singura ființă de pe lume în spiritul vidului care se umple și al plinului care se golește am redefinit dragostea zen m-am mutat in orașul dinafara orașului dacă

ți-a fost dat vreodată să vezi penumbra junglei așezându-se ca o armă între măreția tigrului înfometat și inocența animalului care va muri? însingurarea este răspunsul dat de înțelepții

pe vremea aceea discuțiile se purtau în amvonul tristeții irespirabile nu era foarte greu să urmezi trei facultăți dintr-o dată condiția era să nu mori de pildă la examenul cu g. călinescu de

de când a murit havel totul îmi merge pe dos locuiesc în infern și cerșesc un alt timp magazinele cu vise se închid mai devreme fantomele iernii se dezgheață și drumul spre casă e cu mult mai