Cătălin Al DOAMNEI

dacă am lipsit de ziua națională te rog să mă ierți fiind preocupat cu alte trebi locuind mai mult printre ruine și printre profeți voiam să dau chip lumii o nouă înfățișare până când ai

diseară după finala world cup la ieșirea din circus maximus pregăteste-te de nuntă o nuntă biblică vei urca în corabie la triremă & vom coborî în vechime nuntași vor fi fenicia persia egiptul

ascultasem mai multe predici despre taina cununiei ale părintelui calistrat tu te pregăteai să-mi fii mireasă vara era în toi și deveniserăm epopeici fără să știm fără să dorim am vrut

scriam etnopoeme fotografiind case în paragină cu fapte despre care nu mai știa nimeni tandrețea ta copleșitoare acoperind drumul

fiecare locuia în alt timp și în alt loc & mă întrebam te întrebai cât va mai dura ploaia persienelor luminându-ne noaptea și singurătățile pe cerul cu meteoriți & pe stadioanele cu valuri

îți plăcea să vii de sub cețuri îmi spuneai că ți-ar fi plăcut să te naști în acel timp & mă așteptai la podul de piatră strângând în pumni lumina de la licuricii căruțelor amendate de

îți scriu din vara în care am stat cu j. joyce lecturându-l cu picioarele în apa cu gheață până în zori voind să adormi pe covoare încolăcită să nu ai decât mâinile mele privirile mele și

aveam nevoie de tine reală nu de ideea de ,,tu” & începusem să scriu poezii pe bicicletă vara te îmbrăca și te dezbrăca de nevindecabila boală cea mai frumoasă poezie a lumii nescrisă

mă pregăteam de ultima zi a unui condamnat la moarte în românia ipotetică în acea zi împăratul japoniei a devenit ortodox nu prea știai ce înseamnă acest lucru tu tocmai ai obținut o audiență

în sărbători deveneam din nou singur mi se părea din ce în ce mai neverosimil să nu vii să mă însoțești pe drumul de țară la hârsova prin gropi și râpi adânci nimeni nu putea înțelege

credeam că exiști și așteptam să mă suni lumea își pierduse răbdarea o lume-ntreagă dispărea după mine tu cea mai aleasă

mi s-a spus că însemni VIAȚA începusem să studiez ebraica & nu știam cum te voi chema & îmi vei umple viața-mi cu viață ningi tu verde cu plozi pe numele meu pe care sa-i duc în cărucior pe

lumile noastre apropiindu-se o clipă din voia Celui Prea Înalt te numeai elisabeta altă elisabeta sau aceeași pe care o văzuse aivazosky căutându-mă și pentru care mă rugasem să uite mocirla

începuse săptămâna patimilor și ai venit să mi te asameni mă urmaseși la sihăstria pentru taina mirungerii te-am urmat la calcutta trăiam cultul sfinților pe drumul damascului al părintelui

lumea fusese distrusă și totuși din două sau trei lumi care este linia vieții nefrântă pe care vom păși după o supă cu stalin sau bolul de orez cu nisip întins de mao nu am putut înțelege

dragostea și frumusețea ta ca unui imam convertit la ortodoxie îngropat în rugăciunea de lumină la orice răscruce după ce părinții i-au săpat mormântul & din ziua aceea nu i-a mai fost

în lumea mea dispăruse firescul pentru ca să văd cum arăta lumea normală trebuia sa mă întorc pe urmele pașilor tăi săpați în zăpadă a nins și prin tunele de ger și de gheață vocea ta

trebuia să închei pacea ierusalimului mi se arătase isaia și mă urmai tainic în păduri de foioase cu pecetea lui solomon trebuia să vii șchiopătând din amurgul unei civilizații știai

se terminase olimpiada urcasem în turnul eiffel ca și cum am fi venit dintr-o altă epocă mai vinovată începusem să-ți spun dulci poezii și mi-ai făcut semn să tac să-ți spun ultimele

amar de ploi cu boi albind nu noi n-am fost noroi iată cum explică van gennep ritul acestei secunde se apropiau moșii de vară și când se dau de pomană de sufletul viilor și al

de la o vreme aveam o singură problemă mai sus tot mai în sus de călcâiul lui achile inexplicabil în acea zi doctorița plecase de la servici cu două ore doare dacă l-aș fi ascultat

o vreme la apusul soarelui gândul morții mă părăsise din ce în ce mai greu îmi era să dau din coate pentru a le învinge pe sibilinicele sirene adevăratele pierderi ale sinelui imund

și această zi fusese dedicată memorialului din sfânta elena o vie la s vie aici lucrurile stăteau la locul lor înspre n de la e la v aceeași vie din care se-nfruptau cei care nu știau