Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

elisabeta

1 min lectură·
Mediu
lumile noastre apropiindu-se
o clipă
din voia Celui Prea Înalt
te numeai elisabeta
altă elisabeta sau aceeași
pe care o văzuse aivazosky
căutându-mă
și pentru care mă rugasem
să uite mocirla lumii
viscolind în cele patru zări
de dragoste de nemoarte
la nuntă ajunseseră tatăl meu cu o valiză
în care pusese stelele
și infinitul mic infinitul mare
cu rudele și unchiul sublocotenent
născut în 1912 pilot de război în 1941 la țiganca
țara mea & moldova & belgia & grecia & ue
își pierduseră răbdarea ne strigau pe nume
nu ne văzusem nu ne cunoscusem decât în poezii
rochia de mireasă era din al nouălea val
prinț al poeziei prinț consort
viața nu mai avea cum să fie ca înainte
nici a mea nici a ta
în vis &-n nemărginire
până când ți se va părea
departe gloata timpului
și aproape clipa poezia dragostea
1039
1

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Cătălin Al DOAMNEI. “elisabeta .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/14201922/elisabeta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.