Poezie
nașterea evei poem cosmogonic
elisabetei
2 min lectură·
Mediu
mi s-a spus că însemni VIAȚA
începusem să studiez ebraica
& nu știam cum te voi chema
& îmi vei umple viața-mi cu viață
ningi tu verde
cu plozi pe numele meu
pe care sa-i duc în cărucior
pe strada liliacului
pe strada iasomiei
și pe strada cu un milion de trandafiri
& plouă albastru și mov și roz și negru
în lumea ca nelumea
învățasem să te cresc
învațaseși să mă înțelegi
fiind
de fapt
singura femeie din lume capabilă
să mă urmeze pe cel mai greu drum cu putință
acolo unde demonii nu pot pătrunde
poposisem la capul dealului
unde începuse istoria colectivizării
și tot aici s-a isprăvit
câte puțin sau câtuși de puțin
aproape simbolic foarte aproape
de axis mundi & de centrul pământului
(s-a spus: la 1700 pe acolo trecea
dimitrie cantemir și satele de pe valea telejnei
la 1800 și ceva
junimea mihai eminescu și titu maiorescu
drumul urcă pe coamele cailor
trăgând sania cu îndrăgostiți)
cât se făcea cu poștalionul de la iasi la bucuresti
dacă la capul dealului se schimbau bidivii de foc
îmi amintesc
primii țărani cu baloții de paie
și fân proaspăt cosit
scriind istoria pe spatele scrijelit atins
de gloanțe din cel de-al doilea război mondial
pe moș grigore abăieților & meșterii
de case de lut cu oasele cocârjate
m-am oprit
te-ai oprit
dacă ne mai putem socoti
vinovați de răul istoriei
despre care bătrânii satului
au spus că a fost bună
din locul acela
n-a mai rămas mare lucru
o piatră albă spălată de ploi
& vitele din memoria colectivă
care pasc alte dureri pe timp de furtună
te văzusem pe instagram cu ursula von der leyen
(am încercat să -mi amintesc
unde și în ce împrejurări am întâlnit-o pe catherine lalumiere)
în acea zi a fost grevă la aeroporturi
nici mâine nu vei ajunge
am început să învăț germana și rusa
mă gândeam în ce limbă ne vom iubi și în ce țară
am început să recitesc stâlpii din doxologia mare
,,cine este împăratul “
0038
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 337
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “nașterea evei poem cosmogonic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/14202118/nasterea-evei-poem-cosmogonicComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
