memento mori

de-acum e goală ferma animalelor

din tot ce-a fost au rămas doar grajdurile

de unde la răstimpuri

se-aud mugetele vacilor lui Pitagora

ori însuși Pitagora biciuie aerul cu o năframă

eu sunt acel copil

neasemuit de fericit surâzând zeilor

ori mai marilor dintre atlanți

îngropați la temelia fiecărui grajd

din lumea lui Orwell

într-o zi l-am văzut pe big brother plin de sânge

universul sângera infinit

precum inima fratelui meu mai mare

atunci am înțeles că totul s-a sfârșit

dintre noi cineva trebuia să moară

așa e regula jocului

epoci întregi din albastrele lacuri din copilărie

s-au închis în dicționare

azi nimeni nu mai știe pe umărul cărui zeu

alergând și râzând e acel copil

despre care v-am mai vorbit

(Vaslui, 27 octombrie 2007, ora 16.22)