Cătălin Al DOAMNEI

chiar umilit omul nu poate renunța la menirea sa absolută nu e vorba numai de nemurirea lui ghilgameș mai poți merge la cumpărături până în blocul de vis-a-vis cel care vede și știe că lumina

românia țara mea de mijloc nu a existat niciodată au existat doar marginile politice foarte la dreapta sau foarte de-a stânga pentru mine românia profundă înseamnă mircea vulcănescu și petre

literatura nu este pentru toți poezia se referă doar la mulțimea vidă a citi este un arhaism de sec XX de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini nu există rețete de a

1. Profundul interes al elevilor față de literatură se manifestă astfel: - ,,pentru mulți dintre noi deja cărțile nu mai există’’(Þabără Mădălin); -,,tinerii nu mai sunt interesați să citească,

nimeni nu vede cum floarea devine fruct frumusețea fructelor coapte alină sensul vieții nedăruite frumusețea florilor ucide n-ai fost pregătit pentru atâta disperare ai fi vrut să fii

dacă mă-mbrac în alb mi s-a spus că iubesc porumbelul lui picasso dacă mă-mbrac în negru sigur am omorât pe cineva dacă sunt în cenușiu abia am ieșit din pușcărie sau voi intra ca dostoievski dacă

măcar să termin această povestire auzită de la mocanii ascunși în rogoz de frica împăratului după răscoala lui horea cloșca și crișan neamul meu s-a așezat peste mine în straturi succesive și

judecata lui solomon se desfășoară în saloane postmoderne cu pașii foșnind printre frunze pe câmpia de la direptate inima omului bun urcă în clopote și gonește judecătorii imuni la toate

aveam șaptesprezece ani cînd ni s-a predat la școală despre nebunul bacovia am vrut să-l cunosc mai îndeaproape ca să nu se risipească vraja întâlnirii nu am spus nimănui gândul

femeile din viața mea au fost multe și rare toate cu o virtute anume dar niciuna cu darul jertfei până la capăt cea care m-a suportat în chip pelasgic a învins moartea și a definit-o cu furia

de cîte ori pierde românia la fotbal sau echipa preferată fc vaslui se dovedește incapabilă de iubirea băiatului meu ferestrele se însingurează pietrele plâng cu patima efemeridelor inapte a

poemul este o fotografie în sepia se văd în prim-plan resemnați doi unchi de-ai mei dinspre mamă care au ras de pe fata pământului două orașe dincolo de țiganca cât am mai stat sub nucul cu

lustrația este o operă de artă nu se mai poate comanda așa cum ai zugrăvi o locuință în culori pastelate după voia inimii marii artiști nu-și pierd vremea cu fleacuri poți zidi o lume

eu cred că romantismul a început cu novalis cu floare-albastră culeasă de pe stânci metafizice în poeme metafizice față de care ziua își cere iertare ajung în curând la limanuri cu lampioane

ascunși de richeliu în dosul perdelelor de catifea cenușie profesorii din basarabia dezbracă haina cenușie a vieții cenușii ca deținuții în așteptarea clipelor finale numără zilele până la

ar trebui să continui intrarea în templu cum se zidește piatra vorbitoare după ființa parmenidiană o amintire mai puternică decât izbitura unei portiere primită cadou circulând regulamentar pe

ne întâlnisem într-o viață poliglotă cum se regăsesc anii pierduți pe liniile moarte și pornește un război pe care nimeni nu l-a vrut cândva am voit să murim poliglot și am simțit durerea

pe vremea aceea domnul antohi locuia la curtea domnească de la portari când l-am întâlnit m-a atras ca un magnet și zilele se adunau ca pilitura de fier în jurul celui care-i pusese pe gânduri

ceea ce mă definește este imprevizibilul nu mai am înțelegere pentru atâta lume sensul faustic medieval mă urmărește ca năvălitori fără discernământ îi chem pe toți pe teritorii fantastice

cel care nu face diferența între omul de geniu și prost idioțenia care a cuprins o țară mereu foarte gri o planetă coborâtă în subterană și lăsată să-și piardă identitatea săpând galerii de

nu uita când te scufunzi în lumina întomnată a veacului acestuia mari cartiere de piatră cubică se prăbușesc și viețile întortocheate ale celor care le-au locuit se agață de al șaptelea și de

distanța dintre mine și omul nordic se măsoară în înflorirea anemonelor dintr-un silogism impur orice raționament despre felul în care te-ai îndrăgostit locuind pe un iceberg este mai

orașul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai de 23 august de 15 iunie în toate zilele nopțile și anul aproape mitraliaseră bunacredință se adăpostiseră în

așezându-se pe nisipurile presărate cu alge cînd ațipeau o lună albastră le umbrea chipurile și nu mai păreau singuri locul era neprimenit și păcura împânzise marea de mortăciuni