Cătălin Al DOAMNEI

te rog să mă ierți dacă –am ajuns mai târziu pe colină deasupra pământenilor să te duc în spate prin locuri neumblate de nimeni până la noi să mă scuz politicos că am stat mai mult de vorbă cu

aș minți dacă aș spune că sunt supărat acum când ireparabilul s-a produs așteptându-te să te-ntorci la mine cu președintele țării ducând pe umeri uriașe pietre de moară pe care eu nu le-am

insuportabilitatea lumii de cretini aliniată pe două rânduri ca pentru defilare de sfintele sărbători comuniste cu mai mult fast decât pentru ospățul divin exploatați și exploatatori

nimic nu poate opri spiritul în erupție transcendentală tensiunea poeziei atinge paroxismul și topește lama cuțitului când întelepciunea pământului te strigă din adâncuri infractori înarmați

lacrimile tale magdalena mai fierbinți decât întorcerea poetului risipitor acasă mai puternice decât castanele părăsindu-și originile și sălașul de veci pe drumul găzarului anonim anton

așa cum spune la pagina 36 din memorii volumul al doilea mircea eliade bolnav de hemoptizie din lagărul de la miercurea ciuc urma să fie executat în lagărul de la vaslui instalat în fosta

lumea chimică a fariseului plesnește ca ploaia lacustră peste lumea vameșului ajuns pelerin rus nu-l mai vede nimeni cum intră în lume și pleacă stângaci cei care n-au citit niciodată pelerinul

destinul meu a fost arhitectura palimpsestelor ai mei și-au scris durerea pe sufletul meu ori de câte ori m-au strigat n-am mai fost singur mi-au dat puterea spiritului care taie orașul ca

chiar umilit omul nu poate renunța la menirea sa absolută nu e vorba numai de nemurirea lui ghilgameș mai poți merge la cumpărături până în blocul de vis-a-vis cel care vede și știe că lumina

românia țara mea de mijloc nu a existat niciodată au existat doar marginile politice foarte la dreapta sau foarte de-a stânga pentru mine românia profundă înseamnă mircea vulcănescu și petre

literatura nu este pentru toți poezia se referă doar la mulțimea vidă a citi este un arhaism de sec XX de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini nu există rețete de a

1. Profundul interes al elevilor față de literatură se manifestă astfel: - ,,pentru mulți dintre noi deja cărțile nu mai există’’(Þabără Mădălin); -,,tinerii nu mai sunt interesați să citească,

nimeni nu vede cum floarea devine fruct frumusețea fructelor coapte alină sensul vieții nedăruite frumusețea florilor ucide n-ai fost pregătit pentru atâta disperare ai fi vrut să fii

dacă mă-mbrac în alb mi s-a spus că iubesc porumbelul lui picasso dacă mă-mbrac în negru sigur am omorât pe cineva dacă sunt în cenușiu abia am ieșit din pușcărie sau voi intra ca dostoievski dacă

măcar să termin această povestire auzită de la mocanii ascunși în rogoz de frica împăratului după răscoala lui horea cloșca și crișan neamul meu s-a așezat peste mine în straturi succesive și

judecata lui solomon se desfășoară în saloane postmoderne cu pașii foșnind printre frunze pe câmpia de la direptate inima omului bun urcă în clopote și gonește judecătorii imuni la toate

aveam șaptesprezece ani cînd ni s-a predat la școală despre nebunul bacovia am vrut să-l cunosc mai îndeaproape ca să nu se risipească vraja întâlnirii nu am spus nimănui gândul

femeile din viața mea au fost multe și rare toate cu o virtute anume dar niciuna cu darul jertfei până la capăt cea care m-a suportat în chip pelasgic a învins moartea și a definit-o cu furia

de cîte ori pierde românia la fotbal sau echipa preferată fc vaslui se dovedește incapabilă de iubirea băiatului meu ferestrele se însingurează pietrele plâng cu patima efemeridelor inapte a

poemul este o fotografie în sepia se văd în prim-plan resemnați doi unchi de-ai mei dinspre mamă care au ras de pe fata pământului două orașe dincolo de țiganca cât am mai stat sub nucul cu

lustrația este o operă de artă nu se mai poate comanda așa cum ai zugrăvi o locuință în culori pastelate după voia inimii marii artiști nu-și pierd vremea cu fleacuri poți zidi o lume

eu cred că romantismul a început cu novalis cu floare-albastră culeasă de pe stânci metafizice în poeme metafizice față de care ziua își cere iertare ajung în curând la limanuri cu lampioane

ascunși de richeliu în dosul perdelelor de catifea cenușie profesorii din basarabia dezbracă haina cenușie a vieții cenușii ca deținuții în așteptarea clipelor finale numără zilele până la

ar trebui să continui intrarea în templu cum se zidește piatra vorbitoare după ființa parmenidiană o amintire mai puternică decât izbitura unei portiere primită cadou circulând regulamentar pe