viața cu rest

așezându-se pe nisipurile presărate cu alge cînd ațipeau o lună albastră le umbrea chipurile și nu mai păreau singuri locul era neprimenit și păcura împânzise marea de mortăciuni răsăritul părea să nu mai vină dar ei își făceau viața minunată și ceea ce prindeau în mreje erau însemnele altor războaie bucuroși de minuni am stat o noapte împreună la taclale am urcat în turnul cu ceas albăstrui dar timpul stătuse și turnul începuse să crească să crească în ochii lor viața era perfectă ca o sferă din care mușcă uneori zeul lăsînd restul muritorilor o problemă insolubilă de lingvistică viața celor mai singuri oameni din univers când vine furtuna pescărușii cântă mut și luceafărul de dimineață apune mai sărac viața se împrăștie în cele patru zări ale apocalipsei îmbarcat în corabia tatălui incestuos hamlet e pregătit să plece în larg ei nu știu că se va întoarce demn viața n-are rest