poveste despre nu știu

cel care nu face diferența între omul de geniu și prost idioțenia care a cuprins o țară mereu foarte gri o planetă coborâtă în subterană și lăsată să-și piardă identitatea săpând galerii de cârtiță pentru un efemer exercițiu de supraviețuire fiind singurul spirit al luminii menit să schimbe natura lucrurilor și normele când s-a făcut noapte am fi vrut să-l strig pentru cei care vor să rămână și să nu piară a doua și ultima prăbușire a civilizației maya sângeră viața și moartea nu sunt antonime ci mituri uitate și amintiri neduse la capăt genialitatea lui socrate de a sta de vorbă cu o matroană îngenunchează imperiul roman pentru mai multe sute de ani dacă prin absurd socrate s-ar întoarce din morți privindu-și semenii ar face infarct și nicio ambulanță nu s-ar mai auzi ar înțelege că lumea în contemplare divină a fost pierdută ca un lucru ce nu-ți mai face trebuință uitând unde l-ai pus spitalele marilor traumatizați ai spiritului s-au închis medicii sunt complici la cel mai teribil genocid privirile paralizate atacă în haită ca lupii de stepă daimonul îl cheamă pe robinson altul e drumul aceeași poveste despre nu știu