Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

făt-frumos-fără-de-stea

1 min lectură·
Mediu
nu uita când te scufunzi în lumina întomnată a veacului acestuia mari cartiere de piatră cubică se prăbușesc și viețile întortocheate ale celor care le-au locuit se agață de al șaptelea și de al nouălea val sinucigaș papillon cheamă refluxul dar marea iarăși minte nicio vorbire nu se compară cu umărul viu al mării în dezmăț însuși baudelaire se află în captivitatea unui idol în dreptul semnelor pe care-ai să le vezi fii cu băgare de seamă nu încerca să dezlegi taina vieții pământene toți cei care au numit-o și-au pierdut graiul picură o altă lumină de pe tabla de ceară pe pământul-cimitir nu se mai face seară și dacă totuși sirena pe care o credeai ucisă de istorici ai răului ieșit din matcă va veni la tine să-și aleagă sălaș de corabie cu toate animalele mării pregătește-te de ultimul val și inventează ceva ce n-a mai fost niciodată până la tine înalță ziduri mari ziduri ca odinioară pentru virtutea intangibilă a neamului meu pentru ninive babilon ierihon pregătește-te să pleci să dormi și să te aflu acolo făt-frumos-fără-de-stea
001.264
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
179
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cătălin Al DOAMNEI. “făt-frumos-fără-de-stea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/jurnal/14015376/fat-frumos-fara-de-stea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.