Cătălin Al DOAMNEI

singurătatea mea populată de invizibil mă învelește cu blănuri de urși polari valsând după iluzii pe ghețuri infinite singurătatea în care sunt vizitat doar de cei care nu-și pot rezolva

parlamentul româniei a fost asediat o bătrână a adus lumina lui ștefan cel mare de la putna trei zile și trei nopți a stat lumina nevăzută deasupra bucureștilor până când ioan alexandru să

prietenii mei sihaștri au un laptop ultimul răcnet și se uită la filme romantice din viața civilă niciunul nu s-a oferit să-l schimbe cu al meu second hand unii conduc bmw x5 alții mercedes eu

și totuși există și pentru mine cineva care s-a aruncat într-un râu intrîndu-mi noaptea în cameră udă leoarcă și nemințindu-mă că venise să discute filosofia lucrului în sine la immanuel

în opinia mea cel mai mare degustător de ceai de pe planetă a fost bogdan când hintikka s-a autoinvitat să stea cu el la masă să bea

a fi copleșit de micile bucurii a fi plecat numai printre străini a fi fost hrănit de aceștia cu roșcove a fi avut șansa finită să cazi de fiecare dată numai în picioare a fi regăsit pe

îmi place să mă repet și să spun că lumea în care trăiesc va sfârși prin poezie un fel de plantă agățătoare pe care misticii persani o cultivă zilnic irigând-o cu apa adusă prin arteziene

fulgerele privirii tale înflorind albastru o pădure de crini ți le-aș dărui rămâi rămâi cu mine

te rog să mă ierți dacă –am ajuns mai târziu pe colină deasupra pământenilor să te duc în spate prin locuri neumblate de nimeni până la noi să mă scuz politicos că am stat mai mult de vorbă cu

aș minți dacă aș spune că sunt supărat acum când ireparabilul s-a produs așteptându-te să te-ntorci la mine cu președintele țării ducând pe umeri uriașe pietre de moară pe care eu nu le-am

insuportabilitatea lumii de cretini aliniată pe două rânduri ca pentru defilare de sfintele sărbători comuniste cu mai mult fast decât pentru ospățul divin exploatați și exploatatori

nimic nu poate opri spiritul în erupție transcendentală tensiunea poeziei atinge paroxismul și topește lama cuțitului când întelepciunea pământului te strigă din adâncuri infractori înarmați

lacrimile tale magdalena mai fierbinți decât întorcerea poetului risipitor acasă mai puternice decât castanele părăsindu-și originile și sălașul de veci pe drumul găzarului anonim anton

așa cum spune la pagina 36 din memorii volumul al doilea mircea eliade bolnav de hemoptizie din lagărul de la miercurea ciuc urma să fie executat în lagărul de la vaslui instalat în fosta

lumea chimică a fariseului plesnește ca ploaia lacustră peste lumea vameșului ajuns pelerin rus nu-l mai vede nimeni cum intră în lume și pleacă stângaci cei care n-au citit niciodată pelerinul

destinul meu a fost arhitectura palimpsestelor ai mei și-au scris durerea pe sufletul meu ori de câte ori m-au strigat n-am mai fost singur mi-au dat puterea spiritului care taie orașul ca

chiar umilit omul nu poate renunța la menirea sa absolută nu e vorba numai de nemurirea lui ghilgameș mai poți merge la cumpărături până în blocul de vis-a-vis cel care vede și știe că lumina

românia țara mea de mijloc nu a existat niciodată au existat doar marginile politice foarte la dreapta sau foarte de-a stânga pentru mine românia profundă înseamnă mircea vulcănescu și petre

literatura nu este pentru toți poezia se referă doar la mulțimea vidă a citi este un arhaism de sec XX de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini nu există rețete de a

1. Profundul interes al elevilor față de literatură se manifestă astfel: - ,,pentru mulți dintre noi deja cărțile nu mai există’’(Þabără Mădălin); -,,tinerii nu mai sunt interesați să citească,

nimeni nu vede cum floarea devine fruct frumusețea fructelor coapte alină sensul vieții nedăruite frumusețea florilor ucide n-ai fost pregătit pentru atâta disperare ai fi vrut să fii

dacă mă-mbrac în alb mi s-a spus că iubesc porumbelul lui picasso dacă mă-mbrac în negru sigur am omorât pe cineva dacă sunt în cenușiu abia am ieșit din pușcărie sau voi intra ca dostoievski dacă

măcar să termin această povestire auzită de la mocanii ascunși în rogoz de frica împăratului după răscoala lui horea cloșca și crișan neamul meu s-a așezat peste mine în straturi succesive și

judecata lui solomon se desfășoară în saloane postmoderne cu pașii foșnind printre frunze pe câmpia de la direptate inima omului bun urcă în clopote și gonește judecătorii imuni la toate